10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă

Ziua Îndrăgostiților se apropie cu pași repezi. Însă știați care sunt faptele amuzante din spatele acestei sărbători?

Aflați din rândurile următoare care sunt cele 10 fapte amuzante care au legătură cu ziua îndrăgostiților, care te vor face să percepi cu totul și cu totul diferit această sărbătoare a iubirii.

 

Există mai multe chipuri ale Sf. Valentin

In ciuda faptului că majoritatea persoanelor am impresia că ziua îndrăgostiților poartă numele unei persoane cu totul și cu totul romantice, se pare că adevărul este altul.

Astfel, de fapt, Sfântul Valentin poate să fie chiar reprezentat de mai multe persoane diferite, toate acestea martirizate de Imperiul Roman, din mai multe motive. Cu toate acestea, se pare că legenda romantică care are legătură cu faptul că Sfântul Valentin a fost persecutat pentru că a ajutat cuplurile să se căsătorească, deși un rege roman de la acea vreme nu permitea acest aspect, se pare că a fost atașată acestei sărbători mult mai târziu.

Citește și: 10 semne subtile și frumoase care îți arată că ești îndrăgostită nebunește

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Citește și: 15 gânduri care îi trec prin mintea unui barbat când găsește femeia potrivită

Sacrificiul animalelor de ziua îndrăgostiților simbolizează fertilitate

In ciuda faptului că în zilele noastre, ziua îndrăgostiților este văzută cu totul și cu totul diferit, aflându-se în jurul inimioarelor, iubirii, cadourilor și așa mai departe, se pare că, cu mult timp în urmă, pe data de 15 februarie era sărbătorită Lupercalia, care la acea vreme era o sărbătoare romană antică. Aceasta era considerată a fi chiar o afacere, ajungând să se organizeze un festival de fertilitate, dedicat zeului roman al agriculturii și al fertilității, Faunus, dar și pentru fondatorii Romei, Romulus și Remus. Totul a început în momentul în care festivalul se ocupa cu sacrificarea caprelor și a unui câine, câinele reprezentând purificarea, iar caprele fertilitatea. După ce aveau loc sacrificiile respective, preoții lui Faus, tăiau fâșii din pieile de capră și alergam în jurul Dealului Palatin, lovind ușor și cu blândețe femeile întâmpinate, cu aceste curele formate din piele de capră, fiind considerat a fi un act care oferă fertilitate. De asemenea, există și alte versiuni ale istoriei acestui festival, și anume una are legătură cu faptul că într-un borcan erau puse toate numele fetelor, fiind extrase de către băieți, iar ulterior se formau perechi care rămâneau cuplate pe toată durata festivalului respectiv, iar uneori se întâmpla ca perechea respectivă să rămână așa până la festivalul din anul următor.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

În toată lumea sunt cultivați aproape 250 de milioane de trandafiri

Este cunoscut deja faptul că ziua iubirii este dedicată și oferirii florilor, în special trandafirilor, în semn de apreciere și iubire față de parteneră. Cu toate acestea, trandafirii nu sunt oferiți doar în această zi specială care celebrează iubirea, ci și în restul anului. Puține sunt persoanele care știu totuși faptul că în fiecare an sunt cultivați aproape 250 de milioane de trandafiri, în întreaga lume.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Multe cadouri în semn de dragoste

In funcție de țară, și nu numai, alegem să dăruim în modul nostru personal, anumite atenții persoanei iubite, de ziua îndrăgostiților. Cu toate acestea, se pare că americanii sunt cei care nu se abțin sub nici o formă în această zi specială, ci își doresc și o și fac, să cheltuiască cât mai mulți bani pe cadourile oferite persoanei iubite, ba chiar mai mult, se pare că s-a constatat faptul că anual se trimit cu până la 150 de milioane de felicitări de ziua îndrăgostiților.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

De ziua îndrăgostiților se fac cadouri și animalelor de companie

In ciuda faptului că în această zi specială ne axăm mai mult pe arătarea iubirii față de persoana iubită din cuplu, se pare că există nenumărate persoane, printre care se află și americanii, care aleg să cheltuiască milioane, chiar și pentru a dărui animalelor lor de companie, atenții în această zi specială. În anul 2020, cu până la 27,6 milioane de case americane au sărbătorit ziua îndrăgostiților, oferind daruri câinilor de companie, iar cu până la 17,1 milioane de americani, au făcut daruri pentru pisicile lor. În cele din urmă, nu s-a estimat faptul că s-a plătit în jur de 751,3 milioane de dolari, doar pentru cadourile animalelor de companie.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

O zi potrivită pentru a face pasul cel mare

Este cunoscut deja faptul că nenumărate cupluri aleg să facă pasul cel mare în această zi dedicată iubirii. Astfel, ziua îndrăgostiților nu este dedicată doar oferirii de flori, daruri, felicitări sau ciocolată, ce este una dintre cele mai populare zile alese de bărbați, pentru a își cere în căsătorie iubita.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Când dragostea se sărbătorește la un film horror

Bineînțeles că o întâlnire de succes poate să aibă loc, de ziua îndrăgostiților, și la un film. Cu toate acestea, alegerea îndrăgostiților pentru această zi nu este deseori a unui film de dragoste, ci mai degrabă a unui film de groază. Acest aspect are loc dat fiind faptul că nenumărate persoane consideră filmele de groază ca fiind destul de romantice.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Alege să sărbătorești și iubirea pentru propria persoană

În ciuda faptului că deseori, ne gândim la faptul că ziua îndrăgostiților are legătură doar cu existența cuplurilor și sărbătorirea iubirii dintre cei 2 parteneri, în cazul în care se întâmplă ca de ziua îndrăgostiților să nu ai un partener, însă îți dorești totuși să te bucuri de această sărbătoare a iubirii, poți pune accent pe iubirea de sine și pe independență, poți viziona un film și îți poți cumpăra chiar tu acei trandafiri.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Ziua îndrăgostiților nu a fost inventată pentru a face vânzare de felicitări

Este cunoscut deja faptul că în această zi a iubirii, nenumărate persoane aleg să achiziționeze felicitări cu diverse mesaje, în interiorul cărora să își expună gândurile față de persoana iubită. Cu toate acestea, există persoane care au semnalat faptul că se achiziționează extrem de multe felicitări, ceea ce înseamnă că automat proprietarii care au afaceri în acest sens, au extrem de mult de câștigat din aceste vânzări. Cu toate acestea, conform istoriei care se află în spatele zilei îndrăgostiților, această sărbătoare reprezintă mult mai mult decât să faci schimb de felicitări, iar chiar dacă alegeți să o faceți, se recomandă să creați chiar voi o felicitare și să o personalizați așa cum vă doriți.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]

Cupidon nu este doar un bebeluș cu arc și săgeți

In ciuda faptului că de ziua îndrăgostiților avem impresia că simbolul acestei sărbători care celebrează iubirea este reprezentată de Cupidon, văzut ca un bebeluș dolofan cu arc și săgeți, se pare că versiunea romană a acestuia este reprezentată de zeul grec eros, care s-a dovedit a fi nu unul dintre cele mai bune persoane în acea perioadă. Se pare că acest zeu grec îi făcea pe oameni „să slăbească, stăpânindu-și mintea și supunându-și voința”. Acesta putea determina persoanele din jurul său să devină posesive și geloase, chiar cu adevărat manipulatoare în relațiile pe care le avea oamenii, o relație sănătoasă transformându-se într-una toxică. Cu alte cuvinte, acest zeu este asociat cu iubirea neîmpărtășită și cu sfârșitul unei relații.

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi în materie de relații de cuplu, cum să îți îmbunătățești relația cu partenerul tău si cu cele mai eficiente tehnici pentru a-ți dezvolta relația în mod sănătos și durabil.

10 fapte amuzante de Ziua Îndrăgostiților care te vor face să vezi această zi specială, într-o lumină nouă [Sursa foto: freepik]



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

15 gânduri care îi trec prin mintea unui barbat când găsește femeia potrivită

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină