12 Aprilie 2022 - Casa Iubirii: Robert o atenționează pe Corina "Te văd foarte rea!"

12 Aprilie 2022 - Casa Iubirii: Robert o atenționează pe Corina "Te văd foarte rea!"

Cel mai nou show de dating, Casa iubirii, are deja câteva conflicte între participanți. Printre acestea se numără și cel dintre Robert și Corina.

Aflați din rândurile următoare când puteți viziona show-ul Casa iubirii, ce au declarat Robert, dar și Corina, încă de la începutul emisiunii despre ce își doresc de la viitorul suflet-pereche, dar și ce s-a întâmplat mai exact între Robert și Corina, în timpul emisiunii de ieri, atunci când s-a ajuns la reproșuri.

Casa iubirii, programul TV de la  Kanal D

Casa iubirii reprezintă cel mai nou show de dating din România, care poate să fie urmărit de luni până vineri, pe Kanal D, de la ora 10:00 și de la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00.

În cadrul acestei emisiuni de dating, telespectatorii îi pot urmări pe cei 14 concurențiși îi pot susține pe tot parcursul acestei provocări peste care aceștia își doresc să treacă cu succes, ajungând la final și găsindu-și sufletul-pereche.

Concurenții au o anumită zi dedicată strict „confesiunilor”, moment în care își vor spune povestea de viață în fața telespectatorilor care îi urmăresc zi de zi, dar și pentru cei care se află în Casa iubirii, alături de ei. În fiecare zi de joi, concurenții vor asculta mărturisirile celorlalți participanți la emisiune, pentru a-i cunoaște cât mai bine.

„  E un loc în care le-am asigurat toate condiţiile să se simtă bine şi să fie relaxați, să fie ei înşişi. Voi fi alături de ei şi ca prietenă, dar şi ca <tutore>, pentru că îi voi monitoriza în permanenţă şi voi avea grijă ca fiecare dintre cei 14 concurenţi să respecte regulile Casei.

Regulamentul are legătură şi cu comportamentul lor în casă, pornind de la limbaj, felul în care se raportează la ceilalţi şi până la vestimentaţie sau respectarea programului şi a normelor activităţilor în care vor fi implicaţi  ”, declară Andreea Mantea, prezentatoarea emisiunii  Casa iubirii.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Gala CASA IUBIRII: Larisa a izbucnit în lacrimi! „Nu vreau să vin în emisiune să mă cert și atunci mai bine plec acasă!"

 

Ce caută Robert și Corina la sufletul lor pereche

În ceea ce-l privește pe Andrei Robert Dobre, acesta a pășit în Casa iubirii pentru a-și găsi o relație cât se poate de lungă, dar și de stabilă. Cu multă dedicare atunci când vine vorba despre o relație, Robert obișnuiește să iubească cu tot sufletul, dar și să fie respectuos și atent la micile detalii.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Tânărul își dorește să părăsească Casa iubirii, alături de o nouă parteneră, alături de care să pășească într-o nouă lume, fiind determinat să facă pasul cel mare, și anume, să se căsătorească.

 ,, Sunt perfect, perfect pentru relații lungi și stabile”,  a spus Andrei Robert Dobre, chiar la intrarea în Casa iubirii.

Corina Niculescua pășit încrezătoare în Casa iubirii, fiind în căutarea bărbatului ideal, care să o poată completa. Aceasta se descrie ca fiind o persoană carismatică, o fire amuzantă și întotdeauna atentă la partener. Datorită caracterului său frumos, Corina Niculescu susține că acest aspect o va ajuta atât să își găsească iubirea, dar și să o păstreze, și nu orice iubire, ci cea adevărată.

Tânăra nu își dorește un bărbat lângă care să petreacă o perioadă scurtă de timp, ci dimpotrivă, își dorește o relație mult mai stabilă, chiar pe durata întregii vieți.

Căsătoria este pentru mine un legământ pe care mi-aș dori să îl fac o singură dată în viață  ”,    a spus Corina Niculescu, în  Casa iubirii.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Andreea Mantea a recunoscut că a fost înșelată: „I-am prins în fapt”

 

Declarațiile dintre Robert și Corina

La fel ca în fiecare zi de când s-a dat startul celui mai nou show de iubire, participanții au parte de diverse activități, întâlniri și multe astfel de moduri în care pot interacționa. După fiecare astfel de activitate, băieții revin la activitățile lor, iar fetele de asemenea. Moment în care aceștia discută între ei.

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Acest lucru s-a întâmplat și ieri, atunci când fetele au făcut schimb de păreri cu privire la băieți, iar unele chiar au menționat numele anumitor băieți, mai mult decât pe al altora. Printre aceste fete se numără și Corina, care ar părea că l-a menționat pe Robert, gândindu-se la acesta, însă nu într-un mod tocmai pozitiv.

În momentul în care prezentatoarea show-ului, Andreea Mantea, a întrebat-o pe aceasta la cine s-a gândit și dacă a fost Robert acea persoană, răspunsul Corinei nu a fost unul clar, ci mai multe pe ocolite, zicând că nu s-a gândit chiar la niciun băiat.

Reacția lui Robert nu a întârziat să apară, adresând-i Corinei un reproș nu tocmai plăcut: „Ești foarte răutăcioasă de fel.”. Întrebat fiind de către Corina, cum a ajuns la această concluzie, Robert a menționat că în timpul Galei, aceasta nu s-ar fi uitat chiar frumos la Bianca.

Însă reproșurile la adresa Corinei nu se termină aici. Robert a ținut să menționeze că aceasta a purtat o discuție în privat cu Mihai, chiar înainte de a intra în Casa iubirii. Însă ce nu a menționat acesta, este că și el a vorbit înainte, cu Corina. Aspect care este contrar regulamentului impus de Casa iubirii.

Scuză-mă, mă cerți? Eu cred c-ar fi mai bine să ai grijă la comportamentul tău, după care să vorbești cu mine, crede-mă din suflet .”, i-a spus Robert, Corinei.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cu ce se ocupă IOLANDA BUZILĂ de la CASA IUBIRII. „Vreau să-mi găsesc marea iubire”

 

Spiritele încep să se aprindă din ce în ce mai mult în Casa iubirii și nu este vorba doar despre Robert și Corina. Urmăriți cel mai nou show de dating, Casa iubirii, pentru a fi la curent cu cele întâmplate.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Andreea Mantea a recunoscut că a fost înșelată: „I-am prins în fapt”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină