În cel mai nou show de dating, Casa iubirii, în urma participării la detectorul de minciuni, a reieșit că nu s-a spus adevărul în întregime, de către Cristian.
Aflați din rândurile următoare când puteți viziona show-ul Casa iubirii, care a fost rezultatul detectorului de minciuni în ceea ce o privește pe Ștefania, dar și care a fost rezultatul lui Cristian.
Citeste si: Cele 12 rugăciuni înainte de SPOVEDANIE. "Părinte, vreau să-mi faceţi o spovedanie generală"
Casa iubirii, programul TV de la Kanal D
Casa iubirii reprezintă cel mai nou show de dating din România, care poate să fie urmărit de luni până vineri, pe Kanal D, de la ora 10:00 și de la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00.
“ Când sufletul pereche e atât de greu de găsit în zilele noastre, într-o mare de posibilităţi, dar şi de capcane, aceşti tineri vin în emisiune cu gândul curat de a cunoaşte pe cineva asemeni lor, de a stabili o conexiune reală, o legătură, de ce
Ștefania și Cristian la detectorul de minciuni
În urma faptelor pe care atât Ștefania, cât și Cristian le-au făcut în weekend-ul trecut, cei doi au fost la detectorul de minciuni, pentru a dovedi dacă ceea ce au susținut a fost adevărat sau nu. Pentru fiecare concurent în parte, atât în cazul Ștefaniei, cât și al lui Cristian, cei doi au primit un set de 4 întrebări în legătură cu evenimentele întâmplate, în zilele în care cei doi s-au întâlnit, deși acest fapt era împotriva regulamentului din Casa iubirii.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Ce vârstă are Adrian Olariu din Casa iubirii. "Mereu am fost așa mai dual”
Toți concurenții au trăit aceste momente cu sufletul la gură, pentru a afla care va fi deznodământul acestei situații, care a mai avut loc și în cazul Iolandei și a lui Mihai, atunci când cei doi au fost descalificați din Casa iubirii.
Răspunsurile Ștefaniei la întrebările primite au fost directe și foarte ferme, semn că aceasta nu ar minți sub nicio formă. Prin urmare, la toate cele 4 întrebări primite: „ Le-ai mințit pe fete că pleci la Giurgiu?”, „ Ai pierdut trenul în mod intenționat?”, „ Ai avut relații intime cu Cristian?” și „Tu și Cristian v-ați întors în mașini separate de la mare?”, Ștefania a spus adevărul. Cu toate acestea, lucrurile par să nu fie la fel și în cazul lui Cristian.
Citeste si: 11 Mai 2022- Casa Iubirii. Radu este dezamăgit. „M-am așteptat să fiu atacat și lovit cu pietre”
Concurenții vor o nouă șansă pentru Cristian
În urma rezultatelor de la detectorul de minciuni, s-a dezvăluit faptul că Ștefania a spus adevărul la toate cele 4 întrebări adresate, însă Cristian nu a fost 100% sincer la două dintre acestea. Prin urmare, conform regulamentului Casei iubirii, acesta a fost descalificat.
Cu toate acestea, concurenții își doresc cu ardoare o nouă șansă pentru Cristian. Sorin a fost de părere că ar trebui să rămână în continuare în Casa iubirii, ținând cont de faptul că Ștefania și Cristian au fost cuplul care au arătat cea mai multă iubire de până acum, acesta fiind și scopul emisiunii. Acesta fiind totodată și motivul pentru care detectorul de minciuni a dezvăluit 2 răspunsuri nesincere din partea acestuia, pentru că a răspuns pe baza a ceea ce a simțit pe moment, nu a ceea ce era normal să facă.
Citeste si: Ce vârstă are Dragoș Paraschiv din Casa iubirii. "Deocamdată vedem ce se întâmplă”
De asemenea, și Ionuț a fost unul dintre concurenții care nu își dorea să plece Cristian, spunând că situația dintre cei doi nu a fost atât de gravă, încât să părăsească Casa iubirii. Inclusiv Larisa și Dori au rugat-o pe prezentatoarea emisiunii, Andreea Mantea, să nu îl elimine pe Cristian, acesta formând singurul cuplu din casă, cu Ștefania.
Radu a susținut chiar că și-ar fi dat și premiul, pentru a nu părăsi emisiunea, Cristian. Îl consideră pe acesta prietenul său cu care vorbea absolut orice și se înțelegea și sfătuia în orice situație. Cu toate acestea, nu a existat nicio variantă de scăpare.
„ Să iubiți, să fiți iubite, la fel și voi băieți! Să încercați să fiți cât mai buni, cea mai bună variantă a voastră, să vă cunoașteți cât mai bine pe voi și pe ceilalți. Să fiți prieteni, să fiți uniți și să nu vă mai certați!”, au fost doar câteva dintre sfaturile pe care Cristian le-a oferit concurenților rămași în Casa iubirii, înainte să părăsească emisiunea.
Urmăriți în continuare cel mai nou show de dating, Casa iubirii, difuzat la Kanal D, pentru a afla ce se va întâmplă cu Ștefania, în urma plecării lui Cristian, dar și pentru a fi la curent cu noutățile întâmplate de-a lungul săptămânii.
Citeste si: Cine este CRINA MARDARE. „Se munceşte foarte mult, vin cu lecţia deja învăţată"