Majoritatea persoanelor cunosc această sărbătoare datorită tradițiilor care se urmează an de an. Însă știai ce se află în spatele celor 40 de Sfinți Mucenici?
Pe lângă tradițiile pe care toată lumea le urmează, fie că este vorba de prepararea mucenicilor sau de consumul a celor 44 de pahare de vin de către bărbați, această sărbătoare înseamnă mai mult de atât. Aflați din rândurile următoare cine au fost aceștia și ce semnificație are această zi sfântă.
Citeste si: CITEȘTE: Ce mănânci de post
Cine au fost cei 40 de mucenici din Sevastia
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup format din ostași romani. În anul 320, aceștia au pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
Cei 40 de mucenici din Sevastia erau toți soldați creștini care slujeau împăratul roman păgân pe nume Licinius. Însă trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau pricepuți în ceea ce privește partea de Scripturi. Astfel încât, aceștia au aflat despre credința lor, iar Agricola (guvernatorul Armeniei) i-a obligat să se închine idolilor.
Unul dintre cei 40 a cedat și a ieșit din lac, murind pe loc. Însă acea noapte a fost cu totul magică.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
După trei zile de la acest tragic eveniment, Sfinții Mucenici i s-au arătat episcopului Petre și i-a cerut să-i scoată din apa lacului, acolo unde au fost aruncați imediat după omorâre. Astfel, creștinii au scos rămășițele și le-au îngropat așa cum trebuie.
Numele acestor 40 de Sfinți Mucenici, au fost: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domițian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.
În cinstea lor a fost construită o biserică în orașul Cezareea Capadociei, acolo unde Grigorie de Nyssa a avut o evlavie față de cei 40 de Mucenici, dedicându-le special două discursuri pentru a invoca sacrificiul și devotamentul față de credința creștină.
Citeste si: CITEȘTE: Cum se fac mucenicii muntenești. Cea mai simplă și rapidă rețetă
Ce semnificație are această zi
În cele din urmă, persoanele creștine îi prăznuiesc pe cei 40 de Sfinți Mucenici, pe data de 9 martie, în fiecare an, în marele post al Paștelui.
Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro
În această zi sfântă se face curățenia gospodăriei, dându-se foc la toate gunoaiele existente. Trebuie să ținem cont de faptul că focul pe care îl folosim trebuie să fie adus din casă, astfel, vom aduce căldura din casă și afară. Tot în credința populară, pe data de 9 martie se sfârșesc „zilele babelor”. Aceste zile sunt unele capricioase ale împreunării anotimpului de iarnă cu cel de primăvară. Odată cu încheierea acestor zile, își fac apariția „zilele moșilor”, prin urmare, zile mai călduroase.
Tot în această zi, se spune că mormintele și porțile Raiului se deschid, iar pentru a cinsti Sfinții Mucenici, gospodinele prepară cei 40 de colaci, numiți și mucenici sau sfințișori. În funcție de zona țării, acești mucenici pot avea forma cifrei opt (Moldova) și sunt copți din aluat de cozonac, unși cu miere și nucă. Acest lucru se întâmplă pentru a avea formă umană.
Însă în alte zone, precum Muntenia și Dobrogea, lucrurile stau puțin diferit. Chiar dacă se păstrează forma cifrei opt, mucenicii sunt mult mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, peste care se adaugă scorțișoară și nucă. Acest lucru simbolizează lacul în care cei 40 de Mucenici au fost aruncați.
Totodată există și obiceiul că bărbații să bea cele 44 de pahare de vin, pentru a cinsti cei 40 de Sfinți Mucenici, pentru lucrurile prin care au trecut. În ceea ce privește vremea, se spune că dacă în ziua Sfinților Mucenici va ploua, atunci va ploua și de Paște. Iar dacă va tuna, înseamnă că vara va fi prielnică pentru toate culturile. De asemenea, dacă în noaptea de dinaintea acestei sărbători ai Sfinților Mucenici va îngheța, se spune că toamna va fi una lungă.
Citeste si: Postul Paștelui 2022: Ce se mănâncă și ce nu. Sfaturi pentru o formă de invidiat