2022: Tradiții și obiceiuri de Sfântul VALENTIN. Ce trebuie să faci de Ziua Îndrăgostiților

2022: Tradiții și obiceiuri de Sfântul VALENTIN. Ce trebuie să faci de Ziua Îndrăgostiților

Este cunoscut deja faptul că celebra Zi a Îndrăgostiților este una specială peste tot în lume.

 De cele mai multe ori, în această zi se obișnuiește să se dăruiască persoanei dragi cadouri, precum flori, ciocolată, animale de pluș sau diverse alte gesturi făcute din iubire. Această tradiție provine de la numele Sfântului Valentin, supranumit și patronal iubirii, al căsătoriei și al tinerilor.  Puține persoane știu că Sfântul Valentin a fost un medic, dar în același timp și un preot creștin care își dedica timpul căsătoriilor dintre tinerii îndrăgostiți.

În încercarea sa de a-l converti pe Împăratul roman Claudius al II-lea, acesta a fost condamnat la moarte. Astfel, în anul 269, acesta a fost bătut cu pietre și decapitat.

Cine a fost Sfântul Valentin

Citeste si: CITEȘTE: Mesaje de DRAGOSTE pentru 3 luni de relaţie

[Sursa foto: unsplash]

Citeste si: 100 SMS-uri de VALENTINE’S DAY. Trimite cele mai frumoase texte de Ziua Îndrăgostiţilor

Bineînțeles că Împăratul Cladius al II-lea a răspuns pentru fapta sa, ajungând să petreacă o perioadă în închisoare. În acel timp, Claudius s-a îndrăgostit de fiica judecătorului său, care era oarbă. Îi trimtea scrisori semnate cu “Al tău Valentin”, după moarte având loc cu adevărat o minune și redându-i fetei vederea. 

În acest mod a ajuns Sfântul Valentin  să devină patronal iubirii, al căsătoriei și al tinerilor, așa cum am precizat anterior. În plus, a devenit totodată și patronul apicultorilor, al epilepsiei și al ciumei. Prin urmare, data de 14 februarie a fost aleasă pentru a creștiniza sărbătoarea păgâna a purificării și a fertilității. Data a fost aleasă de Papa Gelasius I, în anul 496 și a fost denumită Lupercalia.

Citeste si: CITEȘTE: Cum să-i spui „Te iubesc” în 100 de limbi străine

Citeste si: CITESTE: Horoscopul iubirii. Cum stau zodiile cu dragostea in februarie, luna iubirii

De Sfântul Valentin sărbătorim și Ziua Îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiților, data în care este Sfântul Valentin, reprezintă o sărbătoare internațională care pune accent pe iubire. Această sărbătoare care are loc pe data de 14 februarie, este o zi importantă pentru cei din Occident, sub denumirea de “Valentine’s Day”, însă a devenit tradiție și pentru români. Aceștia dețin o sărbătoare asemănătoare, care este pe data de 24 februarie, sub numele de “Dragobete”.

Ziua Îndrăgostiților este o zi așteptată de toate persoanele din întreaga lume. Această sărbătoare reprezintă un prilej în plus pentru îndrăgostiți să petreacă mai mult timp împreună cu persoanele apropiate. Indiferent de vârstă, acestea se bucură de anumite cadouri sau doar de simpla prezență a persoanei iubite. Multe cupluri îndrăgostite decid să-și unească destinele în această zi simbolică care celebrează un sentiment și o trăire atât de minunată, precum iubirea.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită pe data de 14 februarie, în toată lumea, dar mai ales în țările occidentale. Această zi a Îndrăgostiților (Valentine’s Day, în Statele Unite) reprezintă una dintre cele mai cunoscute sărbători care aduce întotdeauna profituri considerabile.

Tradiții la ortodocși de Sfântul Valentin

[Sursa foto: unsplash]

1. Întâlnirea surpriză

Îndrăgostiții obișnuiesc să se întâlnească, dar fără să stabilească acest lucru înainte. Tradiția care provine de la britanici, reprezintă ziua în care păsările își aleg partenerii, astfel ziua de 14 februarie a devenit “ziua căsătoriei păsărilor”.

2. Trimiterea unei felicitări

Această tradiție există încă din anul 1800, atunci când erau confecționate primele felicitări de nimeni altul decât Sfântul Valentin. Felicitări care erau realizate din dantelă și satin, în interiorul cărora se regăseau mesaje scrise de mâna. În plus, felicitarile conțineau și simboluri ale iubirii, cum ar fi: trandafiri roșii, cupidoni sau inimioare.

3. Schimbul de cadouri între îndrăgostiți

În această zi, persoanele îndrăgostite obișnuiesc să ofere cadouri celor dragi în semn de iubire și apreciere. Acest cadouri pot consta în flori, ciocolată, bijuterii sau multe altele.

4. Cina romantică

Să nu uităm de cina romantică! În această zi specială, seara, persoanele îndrăgostite obișnuiesc să se întâlnească la o cină romantică, pentru a petrece mai mult timp împreună, discutând și amintindu-și de alte momente frumoase.

5. Fetele nemăritate își pot visa ursitul

Așa cum am menționat anterior, această zi reprezintă, conform tradiției britanicilor, “ziua căsătoriei păsărilor”, prin urmare acesta își aleg perechea. Tot de această tradiție se leagă și cea care spune că prima pasăre care va apărea în visul fetei, îi va indica cu ce bărbat va ajunge să se căsătorească.

Citește și: O nouă concurentă intră în „Casa iubirii”! Aflați cine este tânăra în episodul de sâmbătă, 23 noiembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: La ce oră se închid secțiile de votare la prezidențiale 2024?- stirilekanald.ro

Fiecare pasăre are o semnificație diferită. Mierla reprezintă un bărbat preot, macaleandrul un bărbat marinar, cea cu pene galbene un bărbat bogat, vrabia un fermier, cele cu pene albastre un bărbat vesel, porumbelul unul iubitor, iar dacă îi va apărea o ciocănitoare, acest lucru înseamnă că fata va rămâne nemăritată.

 

Tot de această tradiție ține și o alta. Înainte de culcare, fetele obișnuiesc să își pună sub pernă o floare de coadă șoricelului, astfel încât datorită ei, următoarea zi, prima persoană pe care fata o va vedea când va părăsi casa în care se află, va fi cea care îi va deveni soț. Fetele mai pot înconjura biserica de nu mai puțin de 12 ori, pentru a-și putea visa ursitul, dar își pot scrie și pe bucățele de hârtie învelite în lut și introduce în apă, numele pretendenților pe care îi au. Prima bucată care se va ridica la suprafață, va avea numele celui cu care respectiva fată se va mărită.

[Sursa foto: unsplash]

Obiceiuri de Ziua Îndrăgostiților

1. Festivalul din Scoția

La acest festival participă de obicei un număr egal de femei și de bărbați, toți trecându-și numele pe o bucățică de foaie. Toate aceste nume sunt introduse în două pălării, dar separate (una pentru femei și alta pentru bărbați). După ce fiecare femeie extrage un nume de bărbat și vice-versa, se formează perechi și fac schimb de cadouri. 

2. Melodii speciale și chifle delicioase în Marea Britanie

În această zi, copii obișnuiesc să cânte anumite melodii, pentru a fi răsplătiți cu bomboane, fructe sau bani. În plus, special pentru această ocazie, doar în anumite zone ale Angliei, se prepară renumitele chifle Valentine, care conțin chimen, stafide sau prune.

3. Schimb de cadouri în Japonia

Ziua Îndrăgostiților  de această dată, se sărbătorește în Japonia atât pe data de 14 februarie, atunci când femeile oferă cadouri bărbaților, cât și pe data de 14 martie, atunci când se întoarce favorul, iar bărbații sunt cei care oferă daruri femeilor. Femeile oferă bărbaților ciocolată neagră, iar bărbații oferă femeilor ciocolată albă, de aceea această zi este numită și Ziua Albă.

4. Scrisoare și ghiocei în Danemarca

Bărbații scriu o scrisoare către persoana iubita, însă o semnează doar cu puncte. Asta înseamnă că fiecare punct adăugat reprezintă o literă din prenumele lui, iar dacă femeia care primește scrisoarea, ghicește de cine a fost trimisă, este răsplătită anul viitor cu un ou de Paște. În plus, de Valentine’s Day se trimit ghiocei presați persoanelor iubite.

5. Dis de dimineață în Italia

Fetele nemăritate se trezesc pentru a merge la fereastră. Acolo le vor aștepta anumiți bărbații care sunt în trecere. Se spune că primul bărbat pe care îl vede, va deveni în acel an, soțul ei.



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Horoscopul iubirii. Cum stau zodiile cu dragostea in februarie, luna iubirii

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Dolunay Soysert, care joacă rolul Neslihan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație în mediul online! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs celebra actriță 

Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap