Iată ce obiceiuri şi tabieturi rele au femeile şi care pot afecta sănătatea acestora! Multe dintre aceste tabieturi rele pot fi cu uşurinţă ignorate, mai ales că se cunosc consecinţele lor în mare parte. Acum, ai posibilitatea de a afla mai multe aspecte despre trei dintre cele mai importante tabieturi rele la femei şi de a alege calea de a renunţa la ele.
1. Telefonul mobil îţi poate produce riduri?
Privind mereu la telefonul mobil ai şanse de a face riduri de expresie între sprâncene.
Pentru a preveni şi scăpa de ridurile de pe frunte trebuie să-ţi faci masaj cu degetele în zona sprâncenelor, pe frunte şi chiar la tâmple. În acest fel aceste zone se vor relaxa şi poţi evita formarea ridurilor.
2. Alcoolul face riduri, usucă pielea şi îmbătrâneşte tenul
Dacă vrei să ai un ten frumos trebuie să nu consumi alcool. Cercetătorii au demonstrat prin studiile lor că alcoolul slăbeşte ţesutul conjunctiv şi astfel, în timp, pielea îşi pierde din elasticitate şi fermitate, devine umflată şi cu un aspect îmbătrânit.
Alcoolul te face să arăţi bolnăvicioasă, mai bătrână, iar în plus vei avea şi o predispoziţie la a face mai uşor boli de piele.Alcoolul creşte circulaţia sângelui şi dilată vasele sangvine, de aceea pe ten, în anumite zone, apar mici vene roşii. În timp, pe faţă apare o roşeaţă care este inestetică. Prin consumul excesiv de alcool pielea are un aspect îmbătrânit din cauza faptului că alcoolul are un efect de uscare.
În prezent foarte mulţi oameni consumă alcool din cauza stresului şi a problemelor pe care le au, iar acest obicei exagerat poate fi riscant pentru sănătate. Alcoolul poate afecta sănătatea pentru că:
- distruge vitaminele din grupul B din organism, mai ales vitaminele B1, B2, B3, B6
- privează pielea de nutrienţi şi astfel tenul nu mai este proaspăt şi sănătos
- produce creşterea producţiei de sebuum, strângerea şi înfundarea porilor, formarea petelor pe piele, a coşurilor şi punctelor negre
- duce la încetinirea proceselor metabolice, încetinirea arderii grăsimilor, apariţia unor acumulări de grăsime sub piele, care se văd foarte urât
- poate îmbolnăvi ficatul
- distruge sistemul nervos
- produce multe probleme emoţionale.
Cu o dietă foarte alcalină se poate scăpa de acest obicei, pentru că în acest fel este redusă pofta de a bea alcool. Se recomandă o alimentaţie care să fie alcătuită din cereale integrale, linte, fasole, nuci, peşte, seminţe, lactate, ouă, carne de pui. Zahărul trebuie evitat.
3. Cafeina în exces ne stresează?
După cum spun specialiştii, cafeina este un stimulent al sistemului nervos central, are capacitatea de a accelera ritmul cardiac.
Trebuie să fii sigur că prin consumul exagerat de cafea, vei oferi organismului o cantitate prea mare de cafeină ceea ce este dăunător sănătăţii acestuia. Specialiştii spun că efectul cafeinei este rău asupra procesării rapide a stimulilor neclari şi duce la scăderea capacităţii de memorare.
De asemenea, cofeina în exces poate produce o creştere a producţiei de hormoni ai stresului, cortizol şi adrenalină, iar aceştia provoacă tremurături şi senzaţie de şuierături în urechi.Dacă hormonul andrenalinic este ridicat şi în plus apar şi alte stări rele din cauza cofeinei, se ajunge la crize severe de anxietate. În cazuri grave, cafeina poate deteriora chiar şi starea mintală şi starea sufletească. Un exces de cafeină duce la stres, anxietate, stări de nervi, sindrom maniacal. Stresul zilnic îţi afectează sănătatea, îţi deteriorează pielea şi te face să îmbătrâneşti mai repede.
Cafeaua are efect diuretic, dacă se consumă în exces poate duce la deshidratare şi la eliminarea apei din organism, a nutrienţilor, a vitaminelor şi mineralelor, iar astfel este afectat aspectul tenului, al pielii şi sănătatea organismului.
Dacă vrei să ai un ten frumos şi o sănătate mintală bună, fereşte-te de astfel de stimulente, de alcool şi cafea!