Atunci când vine vorba despre birou, cu toții știm că ținuta trebuie să fie una, deseori, office. Însă știați cum o puteți adapta, astfel încât să fie potrivită și pentru vară?
Află din rândurile următoare cum ai putea să te îmbraci mai exact vara, la locul de muncă. În plus, descoperă și doar câteva dintre ținutele recomandate de noi, atunci când vine vorba despre schimbarea stilului vestimentar, la birou, pentru zilele călduroase de vară.
Cum să te îmbraci vara la birou
Indiferent de sezon, se pare că munca nu se mai termină, nici măcar în anotimpul cel mai cald din an.
Bineînțeles că odată cu aceste zile călduroase, apare și tendința oricărei persoane, de a face tot felul de combinații cât mai summerish (relaxante și vaporoase), pentru a găsi o cale de a se răcori. Prin urmare, este în regulă dacă ne dorim să ne reinventăm ținuta clasică de birou sau chiar să o înlocuim cu diverse articole vestimentare, bineînțeles, dacă este permis acest lucru.
Cu toate acestea, trebuie totuși să ținem cont să ne încadrăm în anumite limite, pentru că nu ar fi indicat să ne prezentăm la locul de muncă într-o salopetă scurtă, cu bretele subțiri, chiar dacă avem tendința să o facem, pentru a ne simți confortabile și ne-ar face totodată și plăcere.
Prin urmare, dacă îți dorești să înlocuiești clasicele ținute de birou și să te asiguri totodată că îți oferă confort și lejeritate, chiar și la locul de muncă, îți propunem câteva ținute care cu siguranță te vor face să renunți
la vechile alegeri vestimentare.Citeste si: 3 Ținute super cool pentru UNTOLD 2022. Le poți crea pe ultima sută de metri
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Ținute de var ă pentru birou
Rochie tip cămașă și sandale cu toc
O prima ținută pe care o recomandăm este cea formată din rochiile de tip cămașă, care nu ar trebui să lipsească în această vară, din garderoba doamnelor și domnișoarelor, ba chiar ar trebui să fie pe primul loc în alegeri.
Rochiile de tip cămașă sunt extrem de versatile, foarte ușor de purtat, fiind cu adevărat perfecte pentru zilele călduroase de vară, în care vă doriți să abordați o ținută elegantă, iar în același timp și vaporoasă, cât mai lejeră.
Această piesă vestimentară este numai bună pentru birou, dar și pentru o ieșire în oraș, după ce programul s-a încheiat. Este simplă, deține deseori anumite detalii de efect (guler și cordon) și este una dintre cele mai fluide articole vestimentare care sunt perfecte atât pentru sezonul cald, cât și pentru job.
Compleu alcătuit din pantaloni, bluz ă cu imprimeu vesel și pantofi cu toc
O a doua ținută numai bună pentru sezonul cald, dar și pentru birou constă într-un compleu alcătuit din pantaloni, bluză și pantofi cu toc. Indiferent de faptul că obișnuiești sau nu, să porți pantaloni mai eleganți la birou, în loc de rochii, un astfel de compleu confortabil și simplu, care deține detalii feminine, se încadrează numai bine în această categorie.
Astfel, dacă vă doriți să vă inspirați din cromatica zilelor de vară, puteți alege compleul dintr-o nuanță albă cu galben de tip șofran, care se regăsește printre cele mai îndrăgite culori ale acestui an. Prin urmare, dacă îți dorești o ținută de birou simplă dar totodată care să te elibereze de articolele vechi de birou, această variantă este numai bună pentru a o încerca.
Citeste si: Cu ce poți înlocui rimelul
Pantaloni office pastelați, cămașă și pantofi cu toc
O a treia recomandare de ținută potrivită atât pentru birou, dar și pentru zilele călduroase de vară, dar nu cea din urmă, este cea formată din pantaloni de tip office, în culori pastelate cu o cămașă în dungi sau alt imprimeu dorit și o pereche de pantofi cu toc.
O altă variantă atunci când vine vorba despre pantalonii de tip office este cea de culoare verde, fluizi, cu talie înaltă și croi cât mai lejer, care se combină foarte bine cu o cămașă roz pastelat, cu volănașe, creând astfel, o ținută plină de feminitate.
Citeste si: 5 Ținute casual de vară pentru femei de 40 de ani, potrivite pentru orice siluetă