Stresul face parte din viața noastră și vine în perioadele aglomerate la locul de muncă sau atunci când avem probleme în plan personal.
Orice persoană, oricât de pozitivă ar fi, va trece la un moment dat prin situaţii de stres. Important este să le conștientizăm și să luăm măsuri pentru a le depăși, pentru că, pe termen lung, aceste stări ne pot provoca probleme mari de sănătate și emoționale.
Stresul se manifestă diferit la fiecare persoană, iar la unii dintre noi, efectele sunt mai greu de recunoscut sau sunt specifice și altor afecțiuni. În general, în perioadele dificile, cu un nivel ridicat de stres, ne pierdem concentrarea și controlul, suferim de dureri de cap, avem stări de nervozitate și anxietate și simțim permanent oboseală.
Dar iată care sunt 5 efecte mai puțin cunoscute ale stresului:
● tensiune musculară
● probleme digestive
● dureri generale
● boli și infecții frecvente
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
● dificultăți de somn
Trucuri utile pentru eliminarea stresului:
Masajul de relaxare
Masajul face minuni în orice situație, iar când ești stresată, o sesiune de masaj de relaxare face minuni. Vei vedea cum dispar ca prin minune toate efectele știute și cele neștiute și după o oră te vei simți altă persoană, cu chef de viață. Da, e complicat să îți programezi o ședință de masaj exact atunci când ai mai multă nevoie și de aceea o idee excelentă ar fi să ai acasă propriul fotoliu de masaj, la care să apelezi oricând dorești.
Sport și mișcare în aer liber
Multe dintre voi au senzația că sportul te ajută să îți păstrezi greutatea, să ai un corp frumos și armonios și să-ți menții o stare bună de sănătate. Însă sportul face minuni și atunci când ești stresată, mai ales dacă îl faci în aer liber. În timpul exercițiilor fizice, de orice tip ar fi ele, se eliberează în organism endorfine, numite și „moleculele fericirii”, hormoni capabili să îndepărteze stresul și să inducă starea de bine și de relaxare, potrivit unui studiu publicat de National Library of Medicine.
Băi calde
O baie caldă în care să adaugi uleiuri esențiale de lavandă, eucalipt sau valeriană va avea efecte miraculoase. Aburii emanați îți vor detensiona creierul și mușchii și vei ajunge într-o stare de relaxare. În general, apa caldă ne ajută să ne detensionăm și probabil că ai constatat și tu că și după un duș scurt te simți mai bine. Însă dacă îți faci timp să stai în cadă timp de 30 de minute sau chiar mai mult, eventual să asculți o muzică liniștitoare în acest interval, lucrurile se vor schimba complet.
Somn
Oboseala accentuează stările de stres și tocmai de aceea primul sfat pe care îl vei primi de la orice specialist este să îți respecți programul de somn. Un adult are nevoie în
general de 6-8 ore de somn pe noapte ca să poată funcționa la parametri normali. Chiar dacă ai o perioadă mai aglomerată, renunță la alte activități, dar respectă-ți programul de somn, pentru că odihna este vitală.
Foto: Unsplash