Vama Veche este o zonă preferată în special de tineri, atunci când își doresc să se distreze departe de casă, pe timp de vară.
Aflați din rândurile următoare care sunt doar 5 locuri din Vama Veche pe care ar trebui neapărat să le vizitați singuri, împreună cu familia sau alături de prieteni și care vă vor surprinde plăcut de fiecare dată.
Locuri din Vama Veche pe care e musai să le vizitezi
Cetatea Histria
Cetatea Histria reprezintă o arie protejată de interes național, regăsită pe malul Lacului Sinoe. Aceasta este prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Marii Negre,
În această zonă turistică se poate vizita zidul de apărare, cu turnuri și bastioane, care se închidea de la vest către lacul Sinoe, suprafață mai mică a orașului roman. Se pot vedea ruinele conservate ale templelor grecești din zona sacră, străzile pavate și cartierele de locuințe sau ateliere. Aria naturală face parte din Parcul Național Delta Dunării, reprezentând zona naturală din Podișul Dobrogei, unde este inclusă și cetatea grecească Histria.
Muzeul Arheologic Callatis
Muzeul Arheologic Callatis se află în Mangalia. Acest muzeu pune la dispoziția publicului vizitator, o gamă variată a ofertelor culturale, începând de la exponatele aflate în expoziția permanentă a muzeului, continuând cu monumentele arheologice, care se află în zona
municipiului Mangalia și terminând într-un final, cu nenumăratele activități cultural-științifice, care sunt organizate la sediul Muzeului Callatian.Expoziția care este în mod permanent, constă în obiecte din epoca greacă, romană, romano-bizantină, dar și în produsele care fac parte din civilizația geto-dacilor, care se află în localitatea vecină Mangaliei, Albești. De asemenea, Muzeul de Arheologie Callatis organizează periodic expoziții temporare în care sunt expuse rezultatele muncii cercetătorilor, dar totodată și a muzeografilor mangalieni.
Totodată, datorită evenimentelor importante care au avut loc în istoria locală, națională, dar și europeană, sala principală a muzeului reprezintă locul ideal de desfășurare a unor manifestări cultural-științifice la care pot participa și elevii, dar și cadrele lor didactice. În plus, pe lângă aceștia, oamenii de știință și cultură din Mangalia, Constanța, dar și din alte localități, oficialități locale și publicul larg, pot lua parte la aceste evenimente.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Idei vacanță de Paște 2022. Unde poți pleca în Romania?
Biserica Vama Veche
Biserica din Vama Veche a fost construită în anul 2000 și reprezintă una dintre cele mai importante obiective turistice din stațiunea Vama Veche.
Până să existe în acest loc, Biserica Vama Veche funcționa într-o clădire mai veche, care era vechea școală a localității, amplasată chiar în vecinătatea noului lăcaș de cult din prezent. Astăzi, preotul paroh este domnul Valentin Bărbuceanu. Biserica Vama Veche este vizitată anual de peste două mii de turiști, în special în anotimpul cald, vara.
Cei care doresc să viziteze acest lăcaș de cult, o pot face în fiecare duminică, între orele 9:30 și 13:30, moment în care are loc și slujba Liturghiei.
Citeste si: Ce să vizitezi în Roma. Care este perioada cea mai bună pentru a vizita Roma
Stâlpul de la Stuf
Stâlpul de la Stuf face parte din cele mai celebre și cunoscute puncte de atracție din Vama Veche. Acest loc nu este mai mult decât un stâlp decorat precum un totem, care are la final... un bec. Chiar dacă poate părea destul de nesemnificativ, acest stâlp este foarte important, datorită faptului că există de foarte mulți ani.
În prezent, reprezintă locul de întâlnire al tuturor persoanelor vamaioate atât pe timp de seară, cât și pe timp de zi. Este o zonă foarte aglomerată, iar de aceea este folosită și propoziția „ne vedem la stalpu’ de la Stuf”, vorbă ce are o însemnătate aparte pe care o veți realiza doar în momentul în care veți petrece mai mult timp în Vama Veche și veți lega noi prietenii.
Citeste si: Idei vacanță de Paște 2022. Unde poți pleca în Romania?
Plaja din Vama Veche
Bineînțeles că printre cele mai cunoscute locuri din Vama Veche se află și plaja. Există două mari părți pe care le puteți alege în funcție de preferințele personale. În partea centrală se regăsesc foarte multe cearceafuri, șezlonguri, umbrele și baldachine, fiind o zonă foarte aglomerată, iar în partea opus, este o zona puțin mai pustie, pentru persoanele care doresc să se retragă într-un loc doar pentru ei și mai puțin popular. În această parte se află în mare parte corturi sau în sezoanele care nu sunt atât de pline, plaja poate să fie goală.
Citeste si: CITEȘTE: Semne în funcție de zodie că începe să se îndrăgostească