Unghiile verzi se poartă în special în sezonul călduros de vară. Însă știai de aceste modele?
Află din rândurile următoare, care sunt doar câteva dintre modelele de unghii verzi pe care le poți încerca în acest sezon de vară, ce se vor potrivi cu escapadele de vacanță pe care le ai în plan.
Model de unghii verzi, în degrade, cu particule sclipitoare
Un prim model de luat în seamă pentru sezonul de vară este și acesta. Se deosebește clar prin particulele strălucitoare adăugate ca plus de nuanță. Ca bază, regăsim un strat de lac nude sau chiar transparent, pentru ca ulterior să formăm acel model de degrade, cu ajutorul unui burețel pe care aplicăm o ojă de un verde, nici prea închis, dar nici prea deschis. Așteptăm ca oja să se usuce bine, iar apoi aplicăm particule de sclipici verde, în special pe zona unde ați aplicat lacul nude sau transparent.
Citește și: Cu ce se șterge oja în afară de acetonă. Trucuri simple pentru unghii care merită încercate
Citește și: 5 modele de unghii albastre pentru sezonul de vară
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Model de unghii verzi, cu aplicații florale
Chiar și acest model este cât se poate de finuț și căutat. Vei avea nevoie de o ojă mai deosebită ca nuanță, nu una atât de comună, pentru ca modelul să fie cu adevărat unic. Odată ce ai aplicat stratul de bază, cu oja aleasă, vei aștepta să se usuce, iar ulterior vei alege, după preferință, două unghii pe care să pictezi sau să aplici direct modelul de flori ales. Acest model se poate face și la salon, dacă îți dorești ca modelul floral să fie unul mai divers, însă se poate realiza cu ușurință și acasă, dacă iți dorești un model mai simplu.
Model de unghii verzi, cu sclipici din plin
Sclipiciul nu se va demoda niciodată, chiar și atunci când vine vorba despre manichiura. De această dată, întâlnim un model de unghii în care tot nuanța de verde predomină, bineînțeles, însă este o nuanță mult mai închisă, în comparație cu modelele precedente. Așadar, odată ce ai ales nuanța de verde dorită, o poți aplica pe toate unghiile. În acest caz, poți alege fie ca oja să aibă deja sclipici în ea, fie să aplici o ojă simplă ca bază, iar ulterior să aplici particulele de sclipici deasupra. De această dată, am ales să aplicăm sclipiciul abia apoi, deasupra, fiind ales un sclipici destul de intens, cât să atragă atenția asupra manichiurii.
Model de unghii transparente, cu model de lămâi
Acest model este unul cu adevărat delicios și potrivit pentru sezonul de vară. Se recomandă ca acest model să fie realizat la salon, însă dacă te pricepi în ceea ce privește manichiura, îl poți realiza și acasă. Vei avea nevoie totuși de un set de unghii false, transparente, pe care le vei aplica pe unghia pregătită în prealabil. Se poate aplica un lac transparent verde, spre vârful unghiilor, pentru mai multă asortare, însă este un pas opțional. Ulterior, dacă modelul este făcut acasă, puteți aplica aceste lămâi din imagine, folosind șabloane speciale, însă le puteți picta, dacă veți alege să faceți manichiura la un salon profesionist. La final, se aplică neapărat un strat de lac transparent, pentru mai multă strălucire.
Model de unghii albe, cu frunze verzi
Puteți lua în considerare chiar și o altă nuanță aplicată pe unghii, ca bază, de exemplu, în acest caz, o ojă albă. Aceasta se va aplica pe toate unghiile, ca strat de bază, iar ulterior, cu ajutorul unor șabloane pe care regăsim modele de frunze, flori, lămâi sau orice altceva vă doriți, ca model de vară, veți aplica modelul direct pe unghie. Acesta este un model destul de regăsit în preferințele sezonului, care se poate adapta propriilor preferințe, în orice moment.