În ziua de azi, din ce în ce mai mulți oameni sunt interesați de „slow fashion” și de cumpărături cu un impact cât mai redus asupra mediului. Ce înseamnă de fapt conceptul de „modă durabilă” și de ce este nevoie pentru a „achiziționa modă sustenabilă”?
Izolarea socială, urmare a pandemiei, ne-a oferit mult timp pentru a regândi prioritățile în viață, inclusiv impactul pe care îl au alegerile noastre asupra Planetei. Deciziile de fashion nu sunt excluse, fie ca este vorba de un nou tip de cumpărare etică sau pur și simplu de maniere ingenioase de refolosire a hainelor.
Dar cum să pătrunzi în acest nou stil de viață? Pe ce să te concentrezi și cum să alegi piesele potrivite? GLAMI are 5 sfaturi despre cum poți începe să faci achiziții sustenabile chiar de astăzi.
Alege materialul înțelept
Producerea și, mai apoi, utilizarea materialelor sustenabile reprezintă o povară mai mică pentru mediu. Prin urmare, produsele sustenabile ar trebui să fie regenerabile, reciclabile sau cel puțin cu impact redus asupra mediului (folosire diminuată a apei, fără substanțe chimice etc.). Suntem siguri că vei adora hainele realizate din materiale precum bumbac organic, in, cânepă industrială sau lyocell. Așadar, în următoarea sesiune de cumpărături, stabilește ca prioritate materialul, nu doar brandul sau designerul.
Calitate înainte de cantitate
Dacă stai în fața unui dulap plin cu haine și încă nu ai ce să te îmbraci, poate că este timpul să te gândești la ce cumperi. Ai zece cămăși din materiale artificiale, însă porți doar trei care sunt de bună calitate? Aici e răspunsul.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Susține brandurile locale
Nu poți greși cumpărând haine calitative de la branduri și designeri locali. Nu numai că vei face o achiziție ecologică, deoarece multe dintre aceste firme adoptă un stil etic de lucru folosind materiale eco-friendly, dar vei susține și economia locală!
Fii atent la originea articolelor de modă
Datorită digitalizării avem o oportunitate unică: de a afla cât de „deschis” este un brand atunci când vine vorba de protejarea mediului și de împărtășirea informațiilor despre producerea hainelor. Înainte de a cumpăra următorul articol vestimentar, încearcă să găsești secțiunea „Sustenabilitate” de pe site și s-ar putea să fii surprins de ce vei găsi (sau nu).
Oferă hainelor tale uzate un nou început
Cumpără haine ce au fost iubite de altcineva înainte de tine. Nu arunca hainele vechi- dacă nu te mai fac fericit, vinde-le sau donează-le unei organizații caritabile locale. Dacă ai o gaură în blugi, caută o modalitate de a o repara (crede-ne, poți găsi orice pe Pinterest). Și dacă nu merită restaurați, dă-i unui croitor care va folosi materialul pentru a crea noi design-uri fantastice.
Încă ți se pare prea greu? GLAMI, platforma de modă în care poți naviga cu ușurință printre mii de haine, pantofi și accesorii are un set strict de criterii pentru evaluarea eforturilor de sustenabilitate ale brandurilor, prin urmare, nu trebuie să verifici eshop după eshop. Accesează GLAMI, folosește filtre pentru a găsi materiale durabile, certificate sau țara de origine și transformă moda sustenabilă în parte a garderobei proprii. Pentru mai multe sfaturi și trenduri fashion, poți vizita blogul GLAMI, unde te așteaptă multe articole interesante.
Descoperirea modei sustenabile nu a fost niciodată mai ușoară!