5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze. Cum să transformi provocarea într-o oportunitate

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze

Relațiile la distanță pot deveni în unele momente destul de dificile. Însă știați care sunt sfaturile de care ar trebui să țineți cont pentru ca relația să funcționeze? 

Aflați din rândurile următoare, care sunt cele 5 sfaturi de care ar trebui să țineți cont pentru ca relația la distanță să funcționeze în adevăratul sens al cuvântului. 

 

Obiective similare 

Pentru a vă asigura că relația pe care o aveți, la distanță, va funcționa în continuare, trebuie ca, încă de la începutul relației, dar și pe parcurs, să vă setați anumite obiective similare. Acestea sunt extrem de importante când vine vorba despre o relație, însă în special atunci când vine vorba despre relații la distanță, dat fiind faptul că trebuie să discutați care sunt nevoile, dar și așteptările tale, dar și ale partenerului, pentru a vedea cumva care va fi în viitor structura relației

voastre. De asemenea, trebuie să decizi și dacă îți dorești să îți construiești un viitor cu respectiva persoană, în cazul în care vrei să te căsătorești sau să faci copii, ar trebui să menționezi acest lucru, pentru a vedea dacă dorințele partenerului sunt în aceeași măsură egală cu cele pe care tu le ai. Astfel, pe măsură ce relația progresează, vei începe să realizezi și care sunt preferințele partenerului tău, pe care bineînțeles că va trebui să le iei în calcul de fiecare dată, însă un alt aspect foarte important în acest sens este că trebuie să spui clar ceea ce îți dorești, dar și cum vezi relația voastră. Este foarte important de asemenea, să comunicați care este programul pe care îl aveți, astfel încât să alegeți anumite momente ale zilei sau ale anului în care să vă întâlniți sau chiar și să comunicați deschis. Întotdeauna trebuie să vă asigurați de faptul că există o anumită energie atât din partea voastră cât și a partenerului, dat fiind faptul că vă puteți angaja într-o astfel de relație, iar la un moment dat să nu primiți același efort din partea acestuia, ceea ce nu va duce către o relație serioasă.
Odată ce ai observat că începeți să vă înțelegeți din ce în ce mai bine, ar trebui să aduceți în discuție și faptul că vă puteți apropia și din punct de vedere geografic, măcar într-o anumită perioadă a anului virgula astfel încât să nu vă faceți alte planuri în respectiva perioadă, și să vă apropiați mult mai mult. Este cunoscut deja faptul că ideea în sine de a avea o relație la distanță este destul de dificilă, iar în momentul în care o trăiești pe pielea ta, lucrurile devin și mai dificile, motiv pentru care nu ar trebui să vă îndepărtați de persoana respectivă și la propriu și la figurat, ce ar trebui să găsiți anumite momente în care să vă apropiați în adevăratul sens al cuvântului. 

Citește și: Merită relațiile la distanță? Sfaturi practice pentru a menține o conexiune puternică și emoțională

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze [Sursa foto: freepik]

Citește și: Ce face un bărbat care este atras de o femeie. Semnele subtile ale atracției masculine!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

 

Comunicare de calitate 

Pentru a face toate aspectele menționate anterior, ar trebui să vă asigurați că există în relația voastră, chiar dacă ea este la distanță sau nu, o comunicare de calitate. În ciuda faptului că se repetă o greșeală comună astfel de relație, mai exact cea în care ne dorim să vorbim zi de zi minut de minut cu persoana respectivă, iar la început bineînțeles că toate sunt roz și conexiunea este cea mai puternică, va trebui să comunici și serios și calitativ cu partenerul, astfel încât să-i demonstrezi că ești serios în ceea ce privește relația voastră, în ciuda faptului că vă aflați la distanță. Astfel, este extrem de important, deși poate că nu vă gândiți la acest aspect, să luați în considerare necesitatea unei conversații de calitate, dar și a unei comunicări în general de calitate, decât să vă pierdeți timpul cu diverse subiecte plictisitoare sau deloc importante pentru o anumită perioadă, în loc să puneți mai mult accent pe ceea ce contează cu adevărat atât pentru tine cât și pentru partener. Astfel, dacă veți pune accent pe această comunicare de calitate, cu siguranță nu veți pierde acea scânteie pe care o aveți încă de la început. 

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze [Sursa foto: freepik]

Programează apeluri  

Așa cum am menționat anterior, în ceea ce privește comunicarea de calitat e, bineînțeles că aceasta se va de cele mai multe ori prin intermediul telefonului, dat fiind faptul că este o relație la distanță, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și programarea apelurilor. Bineînțeles că pe lângă aceste apeluri programate, puteți trimite în continuare mesaje și în timpul zilei sau pe parcursul întregii săptămâni partenerului, însă cu toate acestea, în cazul în care deja ați vorbit să comunicați cu acesta miercuri și luni, ar trebui să respectați acest aspect și să nu vă treziți că nu puteți sau vă doriți să îi transmiteți ceva joi și sâmbătă. Bineînțeles că pe lângă aceste zile pe care le ați comunicat pentru discuție, se vor întâmpla nenumărate lucruri interesante, pe care cu siguranță vei dori să le povestești în zilele în care ați stabilit să discutați. De asemenea, în momentul în care aveți un apel video, ar trebui să încercați să vă focusați pe respectiva conversație, nu să faceți alte lucruri în paralel, ci doar să priviți respectiva persoană în ochi atunci, să aveți o conversație cât calitativă cu putință, să observe faptul că sunteți prezent acolo pentru ea, și să înțelegeți cu adevărat ceea ce vă comunică, nu doar să-i răspundeți. Deși puține persoane consideră acest lucru, o conversație video poate face minuni atunci când vine vorba despre o relație la distanță, în special dat fiind faptul că simți nevoia să vezi persoana respectivă, iar deși distanța vă separă în adevăratul sens al cuvântului, aceste mici momente în care discutați în apel video, vă unesc mai mult decât considerați. De asemenea, prin intermediul acestor apeluri video, puteți chiar să și vizionați un film împreună, iar ulterior să și discutați despre respectivul film, ceea ce puteți face și programa ca o întâlnire în timpul săptămânii sau în weekend, în funcție de timpul pe care îl aveți. Cu alte cuvinte, este foarte important să puneți accent și să dați importanță acestor apeluri programate cu respectiva persoană, și să vă oferiți mai mult timp de calitate cu partenerul. 

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze [Sursa foto: freepik]

Citește și: O nouă concurentă intră în „Casa iubirii”! Aflați cine este tânăra în episodul de sâmbătă, 23 noiembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Rezultate exit poll 2024 alegeri prezidențiale: Iată la ce oră vom afla cine ar putea merge în Turul II!- stirilekanald.ro

Nu exagerați cu planificările  

Odată ce vine perioada  în care veți termina cu conversațiile prin apel video sau mesaje, și vine momentul mult așteptat în care să vă vedeți partenerul de viață, ar trebui să țineți totuși cont că nu planificați anumite chestii în mod exagerat. Este normal să vă doriți să faceți cât mai multe lucruri cu partenerul, în perioada scurtă în care acesta vă vizitează sau îl vizitați, însă cu toate acestea, nu ar trebui să exagerați și să planificați zi de zi, oră de oră, pentru că nu veți face nimic altceva decât să vă epuizați toată energia, și nu vă veți bucura în adevăratul sens al cuvântului de timpul petrecut cu acesta. Cu alte cuvinte, puteți lua respectiva o perioadă în care partenerul vă vizitează, ca o zi normală din viața voastră, astfel încât, să nu aveți un program strict de care trebuie să vă țineți, ci să faceți exact ceea ce simțiți, fie că este vorba despre luarea micului dejun, despre ieșirea la simple cumpărături, despre ieșirea la o cafenea, despre o plimbare în parc și așa mai departe. Ar trebui doar să vă bucurați de timpul pe care îl aveți cu această persoană, pentru că aceste momente contează cu adevărat, chiar și atunci când stați pe canapea, vă uitați la un film și vă îmbrățișați. Deși poate că pe moment nu realizați acest lucru, aceste mici experiențe pe care le trăiți unul cu altul contează foarte mult în relația pe care o aveți. 

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze [Sursa foto: freepik]

Trăiește-ți viața când nu ești în preajma acestei persoane 

Dat fiind faptul că relația se află la distanță, în momentul în care persoana respectivă nu se află lângă voi, nu ar trebui să fiți dependente de ea și să butonați mereu telefonul pentru a-i trimite mesaje sau pentru a aștepta întotdeauna apelul video care nu se știe dacă urmează astăzi sau mâine, ci ar trebui să vă vedeți în continuare de viață și să o trăiți în adevăratul sens al cuvântului. Ar trebui să ai o rutină corectă și de care să te ții, să îți găsești anumite hobby-uri, pe lângă locul de muncă, și să ai diverse ieșiri cu prietenii, bineînțeles, astfel încât, în momentul în care partenerul îți trimite un mesaj și spune cum i-a fost ziua, să îi spui și tu la rândul tău, însă zi de zi să fie câte ceva nou, astfel încât să nu devină o rutină în ceea ce privește convorbirea voastră. Pe lângă faptul că îi vei spune amănuntele pe care deja poate că le știe, în ceea ce privește problemele de la locul tău de muncă, ceea ce ai mâncat astăzi, pe unde te-ai plimbat și așa mai departe, cu siguranță va fi interesat, dar și interesant, în momentul în care îi vei spune că ai avut o peripeție atunci când ai ieșit cu prietenele în oraș, că nu ar trebui să încercați un respectiv local pentru că nu îți place deloc mâncarea respectivă, iar de aici și până la anumite momente chiar amuzante între voi, va fi doar un pas. Astfel, ar trebui să înveți să te bucuri atât de viața ta, pe care o ai pe lângă relație, dar și în momentul în care vei ajunge acasă și vei dori să-i transmiți partenerului tot ceea ce ai făcut în respectiva zi, să o faci cu bucurie de fiecare dată și să nu te plictisești niciodată de prezența sa. 

5 sfaturi pentru ca relația la distanță să funcționeze [Sursa foto: freepik]

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi în materie de relații de cuplu, cum să îți îmbunătățești relația cu partenerul tău si cu cele mai eficiente tehnici pentru a-ți dezvolta relația în mod sănătos și durabil.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Ce face un bărbat care este atras de o femeie. Semnele subtile ale atracției masculine!

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Dolunay Soysert, care joacă rolul Neslihan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație în mediul online! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs celebra actriță 

Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc