După terminarea perioadei de concediu maternal, o mamă trebuie să se adapteze rapid noului program de muncă, însă acest lucru nu trebuie să reprezinte absolut deloc un factor demoralizator. Chiar dacă se vede față în față cu un set complet de provocări, pe care nu l-a mai întâlnit de aproximativ 48 de luni, o planificare ca la carte a acestei reveniri determină o tranziție cât mai lină. Iată câteva sfaturi de luat în calcul, dedicate mămicilor care se întorc la job după terminarea concediului maternal:
Nu ai de ce să te învinovățești
Este absolut normal ca o mămică să își reia cariera, după terminarea concediului maternal. Chiar dacă această întoarcere la job determină o distanțare (parțială) de cel mic, nu ai absolut niciun motiv pentru care să te simți vinovată de acest lucru. Revenirea din concediul postnatal poate produce o stare de conflict emoțional, precum și un sentiment puternic de vinovăție.
Cere ajutorul partenerului și a familiei
Nu ești singură în toată această perioadă de tranziție. Îi ai mereu lângă tine pe cei dragi, începând cu partenerul tău și terminând cu părinții, frații, verișorii și alte persoane de care te simți apropiată. Dacă realizezi că ești copleșită de o anumită doză de vinovăție, generată de întoarcerea ta la fostul tău job, împărtășește cu cei dragi aceste trăiri pe care le trăiești.
Nu încerca să ignori aceste sentimente, pentru că se pot întoarce rapid împotriva ta, amplificând stările negative pe care le trăiești în această perioadă.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Fii pregătită sa continui alăptarea
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, alăptarea exclusivă la sân este recomandată până la vârsta de 6 luni, urmând ca după acest prag, acest tip de hrănire să funcționeze în paralel cu o schemă de diversificare a alimentației.
Dacă intenționezi să alăptezi și după întoarcerea la muncă, vei avea nevoie de o serie de pauze, de-a lungul zilei. Vorbește cu angajatorul tău despre această chestiune și află dacă există în sediu un spațiu retras și curat, în care poți folosi pompa pentru sân.Păstrează o bună comunicare cu angajatorul
Îți recomandăm să clarifici cu superiorii tăi întreaga sumă de responsabilități pe care le vei avea, odată revenită pe poziția ta inițială.
Fii într-o permanentă legătură cu cel mic
Vorbeam la început despre un posibil sentiment de vinovăție pe care îl poți încerca, odată cu separarea ta de micuțul țău. Pentru a “dilua” un astfel de bagaj emoțional negativ, îți recomandăm să păstrezi o legătură cu cel mic, atunci când tu ești la birou, iar bebelușul se află acasă. Pune o poză pe birou cu familia voastra fericită, astfel încât să te încarci cu energie pozitivă, ori de cate ori vezi acea imagine și vorbește cu puiu tău (chiar dacă nu înțelege ce spui), atunci când te întorci acasă,
exprimându-ți bucuria revederii. Aceste mici trucuri te vor ajuta să inhibi cât mai bine toate acele stări negative cu care te poți confrunta, cauzate de terminarea concediului maternal.Toate aceste chestiuni pot facilita o revenire cât mai lină la jobul pe care l-ai lăsat în spate, în urmă cu aproximativ 2 ani, atunci când ai intrat în concediu maternal. Această întoarcere a ta la birou este cât se poate de firească, însă dacă simți că ceva s-a schimbat în tot acest timp cât tu ai fost plecată, iar starea de acum a lucrurilor este incompatibilă cu percepția ta față de jobul respectiv, poate că a venit momentul unei schimbări. Intra pe BestJobs și vezi care sunt cele mai potrivite joburi pentru o tânără mămică. BestJobs îți oferă în fiecare zi o listă uriașă de opțiuni, iar în paginile site-ului mai poți găsi și joburi part-time sau chiar remote, pentru a putea avea astfel mai multă grija de puiul tău!