Educatia pentru sanatate poate face diferenta dintre viata si moarte.
Sunt semnale date de corpul tau prin care esti informat ca lucrurile nu sunt in ordine, iar o educatie pentru sanatate solida te poate ajuta sa stii cand e cazul sa te alarmezi si cand sa nu-ti faci griji inutile. Din fericire, multe dintre ele dezvaluie probleme usoare. Spre exemplu, majoritatea durerilor de cap pot fi cauzate de stres, somn insuficient, deshidratare, probleme ale ochilor, lipsa cafeinei etc. Insa o durere groaznica de cap aparuta din senin poate anunta o hemoragie intracraniana.
simptom #1: Paralizia bratelor, picioarelor, confuzie, ameteala, furnicaturi, vedere dubla, vorbire neclara, greutate in gasirea cuvintelor sau slabiciune, in special pe o singura parte a fetei sau corpului
Acestea sunt semnele unui atac cerebral, in care arterele care furnizeaza oxigen creierului se blocheaza sau se sparg. Simptomele depind si de zona creierului care este implicata.
simptom #2: Dureri sau disconfort in piept, dureri ale bratelor, maxilarului sau al gatului; transpiratii reci, slabiciune extrema, greata, voma, respiratie gafaitoare, stari de lesin
Acestea sunt semnele unui atac de cord.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
simptom #3: Inflamatie si durere in spatele gambei, dureri in piept, respiratie gafaitoare sau tuse cu sange
Aceste simptome ar putea anunta blocarea unei artere a piciorului, mai ales dupa ce ai stat jos o perioada lunga de timp, in masina sau in avion. Aceste semne pot aparea si dupa ce te-ai ridicat de la pat dupa o operatie. Sangele se aduna in picioare atunci cand stai jos pentru o perioada mai lunga de timp. Daca se blocheaza o un vas de sange la picior, gamba se umfla si doare. Daca experimentezi aceste simptome mergi fara intarziere la spital.
simptom #4: Prezenta sangelui in urina insa fara dureri
Oricand vezi sange in urina suna doctorul de familie chiar daca nu simti nici o durere. Pietrele la rinichi sau o infectie a prostatei sunt cauze obisnuite ale prezentei sangelui in urina. Cum insa aceste probleme sunt dureroase, oamenii au tendinta sa mearga imediat la doctor. Dimpotriva, cand durerea nu este prezenta, oamenii nu acorda o importanta prea mare sangelui, mai ales daca s-a intamplat o singura data. Cancerul la rinichi, la ureta, la vezica sau la prostata poate cauza sangerari ale tractului urinar; in stadiu incipient aceste forme de cancer pot fi vindecabile, insa tocmai in aceasta faza nu sunt dureroase. Nu trata, deci, cu superficialitate aceste semnale.
simptom #5: Atacurile de astm care sunt din ce in ce mai dese si mai puternice
Atacurile astmatice sunt marcate prin respiratie suieratoare si dificultati de respiratie. Daca aceste simptome nu se raresc ci, dimpotriva, se inrautatesc atunci trebuie sa mergi la doctor.
Atacurile astmatice netratate pot conduce chiar la moarte. Intrucat astmul ingreuneaza respiratia, muschii responsabili cu inspiratia si expiratia pot obosi, iar volumul de aer care ajunge in plamani va scadea continuu. In consecinta, nivelul oxigenului scade vertiginos, in vreme ce nivelul dioxidului de carbon creste proportional. Iar cantitatea de dioxid de carbon din sange are ca efect sedarea creierului. Astfel, iti pierzi motivatia si energia de a respira.
simptom #6: Depresia si gandurile suicidale
Foarte putini oameni se lupta cu dureri ingrozitoare ale pieptului sau cu o respiratie gafaitoare extrema, insa multe persoane pot suferi din cauza depresiei, care, la extrem, le poate pune viata in pericol. Depresia este o problema foarte periculoasa pentru ca oamenii se pot sinucide. Simptomele depresiei includ tristetea, oboseala, apatia, anxietatea, tulburari de somn si pierderea apetitului. Depresia poate fi tratata cu medicamentatie si psihoterapie.
Sursa: www.sfatulparintilor.ro