7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite

Bineînțeles că odată ce cunoaștem anumite persoane ne dăm seama imediat și de modul lor de a fi. Însă știați cum să evitați să vă pierdeți timpul în relații nereușite?

Aflați în rândurile următoare, care sunt tipologiile de bărbați pe care ar trebui să evităm astfel încât să nu ne pierdem timpul în relații nereușite. 

 

7. Bărbatul care anulează planurile în ultimul moment 

Pe locul 7 se află tipologia de bărbat care anulează planurile în ultimul moment. Odată ce bărbat va face acest lucru cu tine, cu siguranță nu este interesat de tine sau poate să fie genul de persoană care nu își ține promisiunile.

De altfel, bărbații care spun un anumit aspect iar apoi fac cu totul și cu totul altceva, cu siguranță nu sunt de încredere, sau poate chiar nici nu-și doresc să aibă ceva de a face cu tine, de fapt, dat fiind faptul că nu sunt implicați 100% în relația voastră, fie că este vorba despre egoism sau despre anumite probleme care intervin în acel moment. Bineînțeles că dacă acest lucru se întâmplă o dată sau de 2 ori, nu este nimic de neînțeles, însă cu toate acestea dacă acest obicei continuă să se întâmple, cu siguranță nu ține cont de tine atunci când vine vorba despre planurile lui, motiv pentru care nu ar trebui să-l păstrezi în viața ta. 

Citește și: Cum să faceți față unei relații abuzive din punct de vedere emoțional

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite [Sursa foto: freepik]

Citește și: Machiajul perfect. Cele 11 produse esențiale pe care trebuie să le ai in trusa ta

6. Bărbatul care este inconsecvent 

Pe locul 6 se află tipologia de bărbat care este inconsecvent. In această categorie intră bărbații care într-o zi par să fie cu adevărat îndrăgostiți de tine, însă a 2-a zi se comportă ca și cum nu le pasă. Acest aspect întâmplându-se în mod frecvent, cu siguranță va deveni destul de frustrant pentru anumite femei, dat fiind faptul că la începutul oricărei relații, sentimentul de fluturi în stomac este predominant la acestea, iar la fel ar trebui să fie și la parteneri. Pe de altă parte, acesta este și motivul pentru care nenumărate femei au tendința să se îndrăgostească de așa numiții “băieți răi”, dat fiind faptul că această tipologie este cea inconsecventă în special. Cu toate acestea, acest comportament este cu adevărat nesănătos mai ales dacă îți dorești să ai parte de o relație de lungă durată, dar totodată și serioasă, acolo unde îți dorești să ai pe cineva care să-ți împărtășească dragostea. De asemenea, de luat în seamă este și faptul că, cu siguranță nu trebuie să petreci fiecare zi din viața ta și să te întrebi dacă acest bărbat ține cu adevărat la tine sau nu și dacă reprezintă o prioritate în viața lui sau nu, pentru că ar trebui să existe aceste lucruri în mod constant, fără să te întreb de fiecare dată. Bineînțeles că relațiile au suișuri și coborâșuri, însă cu toate acestea ar trebui să existe mai mult de atât, pentru că, cu siguranță îți dorești să ai lângă tine un partener care să-și arate sentimentele în mod constant, să fie prezent în viața ta, și să nu fii nevoită să-ți iei măsuri de precauție pentru ca la un moment dat să nu fii rănită. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite [Sursa foto: freepik]

5. Bărbatul care vorbește cu alte femei pe social media 

Pe locul 5 se află tipologia de bărbat care vorbește și cu alte femei pe social media. Bineînțeles că acest aspect nu este foarte grav, dat fiind faptul că poate socializa cu colegii de la locul de muncă, prietenei din anturajul comun și așa mai departe, însă cu toate acestea situația se schimbă în momentul în care este vorba de cu totul și cu totul o altă persoană care ar putea să intervină în relația voastră. În momentul în care acest bărbat se află într-o relație cu tine, dar continuă să facă schimb de mesaje cu diverse alte femei, cu siguranță este un semn de luat în seamă și în special o lipsă de respect. În momentul în care un bărbat te place cu adevărat, cu siguranță nu va fi interesat să vorbească și cu altele. Astfel, cu siguranță nu veți dori să vă aflați într-o relație cu un bărbat care nu este sigur dacă vrea să fie cu voi sau nu, motiv pentru care nu ai de ce să-ți pierzi timpul cu o astfel de persoană care este total nehotărâtă. 

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite [Sursa foto: freepik]

4. Bărbatul care are nevoie de timp departe de tine 

Pe locul 4 se află tipologia de bărbat care are nevoie de timp departe de tine. Este cunoscut deja faptul că nu trebuie să petreceți 24 din 24 împreună, însă cu toate acestea apare un semn de întrebare in momentul în care acesta are nevoie de mult spațiu departe de tine. In unele momente, este chiar sănătos să aveți parte de puțin timp departe unul de celălalt, însă nu în mod intenționat și un timp destul de îndelungat, dat fiind faptul că întotdeauna o femeie ar trebui să fie prioritatea principală pentru un bărbat, în special dacă deja vă aflați într-o relație de lungă durată, și serioasă, în care amândoi ar trebui să fiți angrenați. Cu siguranță nu este deloc normal ca această relație să existe, iar partenerul să prioritizeze mai mult prietenii sau alte persoane, în locul tău, iar de asemenea nu este deloc normal să acceptați acest lucru, mai exact să fiți o a 2-a opțiune atunci când vine vorba despre timpul petrecut în 2. Bineînțeles că pot exista relații care pot funcționa bine și în acest fel, însă nu toate. 

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite [Sursa foto: freepik]

3. Bărbatul care petrece mult timp pe telefon 

Locul 3 se află tipologia de bărbat care petrece mult timp pe telefon. Acesta este un alt semnal al faptului că nu este deloc interesat de tine, dat fiind faptul că își dorește mai degrabă să petreacă timp pe telefon în loc să-l petreacă cu tine, aspect întâlnit destul de des în zilele noastre. Chiar și persoanele extrem de ocupate, oamenii de afaceri care ar trebui să își verifice de fiecare dată telefonul și mailurile astfel încât totul să meargă bine la locul de muncă, tot reușesc să-și facă timp pentru femeia cu care conviețuiesc. Cu toate acestea, în momentul în care telefonul devine o prioritate în locul persoanei iubite, cu siguranță este o dovadă clară a faptului că acesta nu este atât de interesat de tine precum credeai tu, ceea ce reprezintă un semnal de luat în seamă. Astfel, o persoană care este cu adevărat interesată de tine, își va stabili prioritățile într-un mod diferit astfel încât să-și pună alte activități deoparte în momentul în care se află cu tine, pentru ați acorda doar ție atenția de care ai nevoie, și să se afle total angrenat în relația voastră. 

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

7 sfaturi pentru a evita să iți pierzi timpul în relații nereușite [Sursa foto: freepik]

2. Bărbatul care nu cheltuie bani pentru tine 

Pe locul 2 se află tipologia de bărbat care nu cheltuie deloc bani pentru tine. În ciuda faptului că nu trebuie să fie pus accent pe bani în momentul în care vorbim despre o relație, la final de zi, și aceștia reprezintă un limbaj al iubirii, în momentul în care se termină ziua, iar partenerul de viață revine acasă cu o mică atenție pentru tine, cât de mică ar fi ea. În momentul în care îți place cu adevărat o persoană și o prețuiești, vrei să faci absolut totul pentru respectiva persoană, să-i oferi luna de pe cer, iar dacă faci parte din categoria persoanelor care își exprimă dragostea prin au oferit mici daruri persoanei iubite, cu siguranță și acesta poate să reprezinte o formă de iubire. Bineînțeles că pot exista și cazuri în care persoana respectivă chiar nu își permite să îți facă un anumit cadou, dar există și cazuri în care pur și simplu nu este atât de generos atunci când vine vorba despre persoana ta. De asemenea, în momentul în care te tratează cu dragoste și grijă întotdeauna, si nu îți dăruiește frecvent anumite lucruri, nu ar trebui să fie un semnal de alarmă, dat fiind faptul că nu își exprimă iubirea prin diverse lucruri cumpărate pentru tine. 

1. Bărbatul care dispare 

Pe locul unu se află tipologia de bărbat care pur și simplu dispare. În zilele noastre, există nenumărate persoane care fac acest lucru, într-o zi acesta te contactează, comunicați, ieșiți în oraș și așa mai departe, iar în a 2-a zi pur și simplu nu mai dă niciun semn. Acest lucru semnalizează clar faptul că nu este atât de interesat de tine precum credeai, pentru că dacă era, petrecea majoritatea timpului său alături de tine, și va pune întotdeauna preț pe relația voastră indiferent de forma prin care o face. Acesta este un comportament pe care nu ar trebui să îl acceptăm, în special dacă ne dorim să avem o relație de lungă durată și serioasă, sau chiar dacă observăm un astfel de comportament, însă nu se repetă, ar trebui ca de la început să stabilim anumite limite cu persoanele respective. 



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Machiajul perfect. Cele 11 produse esențiale pe care trebuie să le ai in trusa ta

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat