Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au fost împreună la festivitatea de deschidere a anului școlar pentru fiicele lor, iar acum artista a vorbit despre o posibilă împăcare cu fostul său soț.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de mai mulți ani. Cei doi au împreună două fetițe, Raisa și Carolina, iar de-a lungul relației lor au păstrat cât au putut discreția cu privire la viața de familie.
Ulterior, cei doi foști soți au decis să meargă pe drumuri separate, iar ulterior a izbucnit un adevărat război între cei doi. Recent, artista a câștigat o luptă în fața fostului său soț în ceea ce privește programul de vizită al fetițelor sale. Astfel, judecătorii au luat decizia de a renunța la o săptămână la mama și una la tata, iar Raisa și Carolina vor locui cu mama lor.
În urma divorțului dintre cei doi, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au rămas în situații tensionate. Cu toate acestea, cei doi au fost surprinși împreună în cadrul festivității de deschidere a noului an școlar la școala unde învață cele două fetițe ale lor. Deși din imaginile respective se putea observa cum niciunuia nu îi face plăcere faptul că trebuie să stea unul în compania celuilalt, cei doi părinți au făcut tot posibilul să fie alături de copile într-un astfel de moment special.
Ce spune Alina Sorescu despre o posibilă împăcare cu Alexandru Ciucu
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ulterior, artista a lămurit situația dintre cei doi, iar, chiar dacă au existat persoane care s-au gândit la o posibilă împăcare, Alina Sorescu a mărturisit că nu se pune problema de așa ceva, dar că vor fi mereu împreună pentru fiicele lor, indiferent de situație.
„Nu ne vom împăca niciodată. Nu e vorba de așa ceva. A fost normal să fim amândoi prezenți la festivitatea de deschidere a anului la școalar al fetițelor. În astfel de momente, indiferent de situație, sunt prezenți ambii părinți.”, a declarat Alina Sorescu, pentru CANCAN.ro.