Scorpionii
Sunt maeştrii răzbunării. Nu ţi-ai dori să fii ţinta lor, pentru că nu au milă. Sunt meticuloşi şi nu vor pune o asemenea sarcină în mâinile altora. Asta pentru că vor să fie absolut siguri că lucrurile sunt făcute aşa cum trebuie. Unii naivi ar fi tentaţi să creadă că odată ce şi-au vărsat veninul, gata, s-a terminat. Nu e deloc aşa. Nu iartă niciodată, iar pentru ei nici cea mai cruntă răzbunare nu e complet satisfăcătoare. Cred sincer că îndeplinesc un act de justiţie procedând astfel şi nu vor face niciun compromis. Îi vor ţine aproape de ei pe cei care le-au greşit, tratându-i cu dispreţ.
Capricornii
Sunt cei mai graţioşi în răzbunare. Acţionează curat, calculat, când mintea lor e limpede şi emoţiile s-au risipit. Lovitura lor e una de geniu, atacând în cele mai sensibile puncte.
Dacă eşti duşmanul lor, vor căuta să-ţi expună cele mai ruşinoase secrete. Nu vor arăta o clipă cât sunt de afectaţi, pentru că e rândul tău să suferi. Răzbunarea lor nu e crudă, dar perseverenţa lor e feroce odată ce s-au decis în acest sens. Pot fi capabili de o performanţă nimicitoare dacă vor să distrugă reputaţia cuiva.