DESCOPERĂ: Cine este soțul Vlăduței Lupău | ADRIAN RUS

DESCOPERĂ: Cine este soțul Vlăduței Lupău | ADRIAN RUS

Află cine este soțul Vlăduței Lupău, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite cântărețe de muzică populară din România.

Cine este soțul Vlăduței Lupău

Adrian Rus (27 de ani) s-a născut pe 12 februarie 1994, în orașul Cluj Napoca. A fost portar la Universitatea Cluj și CFR Cluj.
Adrian este fiul fostului chestor de poliție și secretar de stat în cadrul Mai, Toma Rus, şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj până în anul 2006.
Acum un an, Adrian Rus a renunțat la fotbal, întrucât nu era mulțumit cu statutul de rezervă.
„Așa am simțit eu atunci, am vrut să renunț la fotbal.

Inițial n-am vrut să renunț definitiv. Am vrut doar să plec de la CFR pentru că nu mai eram mulțumit de statutul de rezervă, iar uneori eram în afara lotului. Eu am tot ce-mi trebuie, am o familie frumoasă, îmi doream foarte mult să joc. Am progresat până la un anumit nivel, dar dacă nu jucam era foarte greu să mai progresez. Pentru postul de portar chiar sunt tânăr."- a declarat fotbalistul.
Adrian Rus nu a intenționat să renunțe definitiv la fotbal, însă după ce a părăsit CFR-ul, ofertele au fost puține și nu s-au concretizat. Acesta recunoaște că este mai liniștit de când stă acasă cu familia, deși îi este foarte dor de teren câteodată.
„Un portar cu experiență e la 31-32 de ani. După ce am plecat de la CFR au fost foarte puține echipe care s-au interesat de mine pentru că toată lumea a crezut că am renunțat definitiv.
Apoi au apărut toate ofertele într-o săptămână, dar nu s-au concretizat. După aceea n-am mai vrut eu pentru că m-am obișnuit acasă cu familia. Sunt mult mai liniștit, când eram la CFR eram foarte, foarte stresat, nimic nu-mi convenea. Mi-a fost greu! Și acum îmi e foarte dor de fotbal. Încă văd mulți prieteni care joacă, dar sunt fericit că sunt bine."- a spus fotbalistul.

Citeste si: //CITEȘTE// Totul despre: Cine este Andreea Raicu| data nașterii, viața persoanală, vârstă

Familia și prietenii l-au sfătuit să nu renunțe la fotbal, încurajând-l să-și reia activitatea sportivă.
„Cred că nimeni de lângă mine nu mi-a zis că e o decizie bună de a renunța. De la soția mea până la fratele meu, familia mea, toți prietenii nu m-au încurajat să renunț. Eu am muncit foarte mult ca să ajung la CFR. Eu n-am ajuns acolo prin relații. Eu prima dată am ajuns la echipa a doua a celor de la CFR de la Universitatea Cluj. După care am fost luat în cantonament de Dan Petrescu și mi s-a spus că se va lua o hotărâre în privința mea dacă voi fi luat la prima echipă. După primul antrenament de la Brașov domnul Petrescu mi-a spus că e mulțumit de mine și mi-a zis că o să mă ia și în cantonamentul din Slovenia. De atunci am rămas la prima echipă”, a dezvăluit Rus.

Citeste si: //DESCOPERĂ// Cine este soţul Alexandrei Stan. Emanuel-Petre Necatu i-a furat inima artistei!

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Cum s-au cunoscut Vlăduța Lupău și Adrian Rus

[Sursa foto: Instagram]

Fotbalistul este căsătorit cu Vlăduța Lupău, celebra cântăreață de muzică populară.
Cei doi s-au cunoscut în cadrul unui eveniment, unde interpreta fusese invitată pentru a susține un program.
„L-am cunoscut la o cântare. Un profesor de-al meu avea un eveniment la un lac, tatăl lui era acolo, eu cântam, iar la un moment dat a venit și el."- își amintește cântăreața.
Adrian Rus a cerut ajutorul poliției rutiere pentru a-și cere iubita în căsătorie, punând la cale un scenariu desprins parcă din filme.
Vedeta cobora pe Calea Turzii, fiind oprită de agenții de circulație, care au luat-o la întrebări, la 3 dimineața.
„Au ajuns să îmi ceară trusa medicală. Mă duc la portbagaj să caut trusa medicală și apoi m-am uitat în spate și l-am văzut cu un buchet de flori și un inel”, și-a amintit Vlăduța Lupău.

[Sursa foto: Instagram]

Adrian nu regretă că a renunțat la cariera de fotbalist, întrucât, în ultimii ani, a avut mai mult timp pentru familia sa. Ceea ce regretă însă, este faptul că, ar fi avut multe de arătat în fotbal, fiind dispus să joace și în Liga 2. Important pentru el era să profeseze, să aibă șansa de a evolua.

Citeste si: //BIOGRAFIE// Cine este Oana Marica. L-a cucerit fosta Miss Turism 2010 pe Alex Bodi?

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Adrian Rus a renunțat la cariera de fotbalist

Adrian Rus susține că, în ultima perioadă, nu a făcut mare lucru pe plan profesional, prioritatea lui fiind familia.

[Sursa foto: Instagram]

„În ultimul an am pierdut vremea. Nu credeam că o să renunț definitiv la fotbal. Am fost în vacanțe, am stat cu soția mea, că și ea are o carieră în muzică. Nu-mi pare rău că am renunțat, îmi pare rău pentru că credeam că mai am lucruri de arătat în fotbal. Eu am fost dispus să mă duc și la Liga 2, important era să joc. Știam că dacă joc undeva bine șase luni voi reveni în Liga 2."- spune Rus.
Vlăduța Lupău și Adrian Rus se iubesc ca în prima zi și se gândesc serios la posibilitatea de a avea un copil, care să calce pe urmele tatălui.
Rus crede că cel mai potrivit pentru viitorul juniorului ar fi clubul Viitorul Constanța, unde se acordă șanse de la o vârstă fragedă, în funcție de calitățile sportive.
„Dacă aș avea un copil acum și să-l duc la fotbal nu l-aș duce decât la Viitorul Constanța. Acolo mi se pare că de la o vârstă fragedă se dau șanse, contează doar calitățile jucătorului. Dar în rest nu l-aș duce în România. Pentru ce să-l duc, să fie sclavul altora? Soția mea e disperată să-l ducă la fotbal. A zis că dacă vom avea un băiețel de la 10 ani o să-l ducă la Paris Saint Germain. Să ajungă precum Neymar și Mbappe. Sunt visuri! 100% va avea mai multe șanse decât am avut eu și-l voi sprijini.”, a precizat Adrian Rus.

Citeste si: //DESCOPERĂ// Cine este Smiley. Detalii neștiute despre viața artistului



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină