Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio”, la scurt timp după nuntă

Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio”, la scurt timp după nuntă

Fiica cea mică a lui Adrian Minune s-ar fi despărțit de soțul ei, la nici două luni după ce artistul și-a condus fiica în fața altarului.

Adrian Simionescu și Nicu au avut o relație împreună timp de câțiva ani, iar de aproximativ două luni aceștia și-au jurat iubire în fața lui Dumnezeu, atunci când fiica cea mică a lui Adrian Minune a ales să pășească în fața altarului. Deși din exterior părea că totul merge foarte bine între ei, iar evenimentul care a anunțat căsătoria a fost unul fastuos, se pare că aceștia s-ar fi confruntat cu probleme în relație chiar și înainte de nunta cea mare, cu aproximativ 1000 de invitați. Tânăra și partenerul ei ar fi trecut printr-o separare chiar și înainte cu o săptămână să spună marele “Da” în fața lui Dumnezeu și a invitaților, însă au hotărât să-și mai dea o șansă și să meargă împreună pe drumul pe care și l-au propus.

Conform SPYNEWS, motivul separării dintre cei doi ar fi că Adrian Minune nu l-ar considera potrivit pe Nicu pentru fiica lui.

Adriana Simionescu ar fi avut certuri cu partenerul ei de viață și înainte de căsătorie

Citește și: Cum a fost pentru Adriana Simionescu prima zi după ce s-a întors de la maternitate? „Mi-am dat seama că într-adevăr există depresia postpartum.”

Adriana Simionescu [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Mesajul pe care i l-a transmis Cati lui Adrian Minune, în ziua nunții fiicei lor, Adriana. Cum a arătat întreg momentul special din ziua nunții

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

În urmă cu ceva timp, fiica cea mică a lui Adrian Minune ar fi povestit că ea și partenerul ei au avut mai multe neînțelegeri chiar și în perioada în care ea era însărcinată. Cu toate acestea, tânăra a susținut că după naștere, problemele dintre ea și soțul ei au dispărut. La nunta momentului din această vară au fost prezenți aproximativ 1000 de invitați, iar totul a fost la superlativ. Fiecare detaliu a fost ales cu grijă, de la rochia fastuoasă pe care avut-o de prințesă, ornată cu numeroase pietre, coroana, locația, aranjamentele florale, ținutele invitaților, până la prezența familiei într-o notă de eleganță și rafinament. Atmosfera de acolo nu ar fi dat de bănuit nicio secundă că între aceștia ar exista anumite probleme nerezolvate. Adriana s-a ocupat în detaliu de tot ce ține de nuntă, iar mama ei i-a fost alături de fiecare dată, la fel și sora mai mare, chiar din declarațiile acesteia, sfătuindu-se cu ele pentru toate deciziile care aveau să fie luate în ziua specială din viața lor.  

Ce a declarat Karmen in ziua nuntii surorii sale 

Karmen [Sursa foto: Instagram]

  „A fost cu lacrimi. De când am intrat în biserică până am ieșit din biserică, asta însemnând două ore, pentru că am avut de făcut două slujbe, am plâns încontinuu. Au fost două slujbe pentru că a fost slujba de cununie și slujba de botez. Mama a fost foarte puternică și nu a plâns niciun pic, în schimb, eu, în momentul în care eu am ajuns la ai mei la hotel, pentru că hora de pe zi, hora miresei, a avut loc la restaurantul familii din Ștefănești, am început să plâng cu jale, îmi venea să mă jelesc. E un moment de bucurie atât de mare încât emoțiile sunt copleșitoare. Adi a avut ochelari la ochi majoritatea imaginilor, mai ales pe zi și își ascundea lacrimile.”, a mai spus Karmen Simionescu in ziua nuntii surorii sale.

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Adriana Simionescu [Sursa foto: Instagram]

Adriana Simionescu [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Cum este Adrian Minune ca tată? Fiica sa, Karmen Minune, a făcut dezvăluiri despre relația lor! „De fiecare dată când îl vedeam voiam să îl impresionez.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Teodora, acuzații dure la adresa lui Criss! „Erai numai cu Robi!” Iată cum a reacționat concurenta și ce replici acide a lansat către rivala sa

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină