Ai născut şi nu ai timp de sală? Ela Crăciun te învaţă cum să faci sport acasă în braţe cu cel mic

Ai născut şi nu ai timp de sală? Ela Crăciun te învaţă cum să faci sport acasă în braţe cu cel mic
Ai născut şi nu ai timp de sală? Ela Crăciun te învaţă cum să faci sport acasă în braţe cu cel mic

Proaspetele mămici sunt, de regulă, atât de dedicate îngrijirii celor mici încât nu îşi găsesc timp să meargă la sală pentru a reveni la silueta de dinainte de sarcină.

În aceste condiţii, o soluţie ar fi să facă sport acasă, în timp ce copilul doarme sau chiar în timp ce se joacă cu el.

Ela Crăciun a trecut prin această experienţă şi, alături de antrenorul ei personal, vine acum cu sfaturi în ajutorul tuturor mămicilor aflate în această situaţie.

„Ştiu din experienţă că un copil mic cere mult timp şi atenţie. Nu multe mămici au parte de ajutorul bunicilor, al soacrei sau de serviciile unei bone.

Sala rămâne doar un vis frumos. Aşa că m-am gândit să vă arăt cum putem face sport acasă chiar cu bebeluşul. L-am adus şi pe antrenorul Cornel Moca pentru a ne arăta care sunt cele mai sigure mişcări pe care să le faceţi, care sunt grupele de muşchi pe care le puteţi lucra şi câte repetări să faceţi pentru rezultate bune: pentru muşchii oblici, genuflexiuni, antrenament pentru bicepşi şi umeri, fandări şi exerciţii pentru braţe, toate efectuate cu cel mic în braţe.
Mi se pare o idee grozavă pentru că tu, ca mamă, nu te desparţi de puiul tău, te vei distra şi tu, îl va încânta şi pe el. Până la urmă va fi o joacă cu beneficii asupra trupului mămicii. Cred că mama va fi mai relaxată şi concentrată pe exerciţii decât dacă ar merge la sală şi ar sta tot timpul îngrijorată cu gândul la cel mic de acasă.
E bine să vă faceţi programul de sport în orele de joacă ale copilului, după ce s-a trezit, evitaţi să mănânce înainte de exerciţii”, spune Ela Crăciun în cadrul unui film postat pe blogul său, www.elacraciun.ro.



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Ela Crăciun te învaţă cum să faci ouă-norişor care nu îngraşă

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies