Află din rândurile următoare care este rețeta de pateu de casă a Gabrielei Cristea.
Gabriela Cristea pregătește adesea diferite preparate pentru familia sa, pe care ulterior le postează în mediul online, acolo unde își dezvăluie secretele culinare. În cadrul unui video, vedeta a explicat cum pregătește pateu de casă și care sunt trucurile sale pentru un preparat gustos, care să poată fi consumat cât mai mult timp.
Rețeta de pateu de casă a Gabrielei Cristea
Citește și: „Este un deliciu. O mâncare de post rapid făcută!” Rețeta de legume la cuptor a Gabrielei Cristea
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Ingrediente:
- ceapă;
- usturoi;
- carne de pui;
- ficat de pui;
- un pachet de unt;
- smântână de gătit;
- oregano;
- cimbru;
- sare;
- piper;
- un sfert de pahar de whisky;
- grăsime de rață.
Mod de preparare:
Gabriela Cristea a explicat, pas cu pas, modul de preparare al rețetei.
„Am tocat usturoiul bine-bine și acum iau ceapa pe care o tai destul de grosier. O să o călesc puțin în unt, dar nu trebuie să ne agităm foarte tare pentru că până la urmă toate ingredientele vor ajunge în blender. Vă recomand să aveți un tocător foarte bun pentru că în felul acesta iese și pateul vostru foarte fin.
Ulterior, vedeta a adăugat un sfert de pahar de whisky.
„ Alcoolul se evaporă la fierbere, așa că puteți să le dați și copiilor din pateul acesta pentru că se păstrează doar aroma. Am terminat de fiert și acum o să vărs totul într-o oală în care să pot să bag blenderul. O să blenduiesc toată compoziția și practic pateul meu este gata. Aveți răbdare să blenduiți bine pentru ca pateul vostru să iasă fin. E foarte important cum depozitați pateul. Îl pun întotdeauna în recipiente de sticlă și o să topesc niște grăsime de rață după ce se va răci. În felul acesta puteți să îl țineți în frigider și rezistă cam o lună de zile. Sau puteți să îl puneți la congelator și să îl scoateți când vreți să mâncați .”, a precizat Gabriela Cristea.