Alegeri parlamentare 2020. Prezența la urne 6 decembrie. LIVE UPDATE

Prezența la vot alegeri locale 2020.

Răsturnare de situație la alegerile parlamentare 2020. Până la ora 15:00, prezența înregistrată în secțiile de votare a fost una neașteptat de mică.

La alegerile parlamentare 2020, până la orele 15:00 au votat nici mai mult, nici mai puțin de 3.567.107 alegători. Potrivit celor mai recente informații furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), prezența, la nivel procentual, a ajuns la 19.60%.

Citeste si: Fals medic estetician, anchetat de polițiști. Cum erau mințite femeile pentru a-și mări buzele

Astfel, la alegerile parlamentare, cele trei milioane de votanți au fost împărțite pe categorii astfel: aproape două milioane de alegători provin din mediul urban (1.959.722, mai exact), în timp ce în mediul rural au mers la urne puțin peste un milion și jumătate de persoane- 1.607.385.

Prezența la vot în cadrul alegerilor parlamentare 2020.

Care a fost prezența la vot, pentru alegerile parlamentare 2020, în București?

Mai mult, în Capitală, până la orele 15:00, deja 19.57% dintre alegători și-au exprimat votul în cadrul alegerilor parlamentare 2020, în timp ce, în urmă cu patru ani, în 2016, procentul era cu aproimativ 5% mai mare. Până la ora 15:00, la alegerile parlamentare din 2016, prezența la urne era de 24.53% în București.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: O priză a luat foc la secția ATI a Spitalului Medicală III din Târgu Mureș

La alegerile locale din septembrie 2020, tot la ora 15:00, scorul era mult mai mare față de alegerile parlamentare 2020 și la nivel local, în Capitală, dar și la nivelul întregii țări: este vorba despre 27.38%

în România, și 21.20% în Capitală.

Până la ora 13:00, în țară, cea mai mare prezență la vot a fost în județele din provincie, printre care se numără și Mehedinți (27.62%), Teleorman- cu 24.43 de procente, strâns urmat de Olt- 24.13%, Gorj (24.5%) și Dolj (22.89%).

La polul opus, la alegerile locale 2020, cele mai mici procente care relevă prezența la urne, au fost înregistrate în Ialomița (16.72%), Maramureș (16.61%), Arad (16.37%), Satu Mare (16.36%) și Vaslui, unde regăsim doar 15.12% dintre alegători.

Alegeri parlamentare 2020. Prezența la urne până la ora 18:00

Deși aproape 19 milioane de români sunt așteptați la urne, pentru a-și exprima opinia în legătură cu alegerile parlamentare care vor mai avea loc abia peste patru ani, până la ora 18:00 aproximativ 28% dintre români au mers la vot, cifrele exacte fiind 27.70 de procente. 

Rezultatele exit-poll-ului vor fi anunțate imediat după închiderea urnelor, după orele 21:00, dar nu iau în calcul și votul din diaspora, care s-a întins pe două zile: 5 și 6 decembrie. 

Articol actualizat în funcție de cele mai noi date oficiale. Update în curs.



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Cum să depozitezi corect fructele și legumele, pentru a-și păstra cât mai mult timp culoarea și textura

Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Dolunay Soysert, care joacă rolul Neslihan în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație în mediul online! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs celebra actriță 

Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și harta pentru Sectorul 1, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 6