Un val de aer siberian aduce în România frig cumplit şi primele ninsori.
Meteorologii anunţă că de săptămâna viitoare temperaturile vor scădea până la pragul îngheţului, chiar şi în timpul zilei. Pe creste va fi viscol, iar în sudul ţării sunt aşteptaţi. Iarna autentică va lovi toată ţara.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vom asista la un proces de răcire a vremii care se va resimţi în toate regiunile până la sfârşitul acestei săptămâni. Joi, când aerul rece siberian ajunge în România, se face face foarte frig.
"Precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi apoi ninsoare în zonele mai înalte, spre sfârşitul săptămânii va predomina ninsoarea în zonele montane", a precizat Alina Şerban, meteorolog ANM, într-o intervenţie la un post tv.
Meteorologii de la ANM au emis prognoza meteo pe două săptămâni, valabilă pentru intervalul 12- 26 noiembrie 2018.