Câștigătoarea sezonului 3 Puterea Dragostei a revenit în casa din Turcia și a făcut o serii de afirmații la care nimeni nu se aștepta!
Alexandra, câștigătoarea sezonului 3 Puterea Dragostei, a revenit cu mari emoții în emisiunea de la Kanal D, după cum a mărturisit și ea, însă la scurt timp după ce a pășit din nou în casa iubirii lucrurile s-au schimbat radical. Tânăra nu s-a mai putut abține și a lansat un atac dur la adresa unui fost partener de emisiune, și mai excat Radu, despre care și-a schimbat părerea între timp.
Alexandra de la Puterea Dragostei, reacție neașteptată la revenirea în emisiune
„Sincer, am emoții pentru că nu am intrat de mult aici.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Două persoane neinteresante”, a mai spus ea. Mai apoi, Alexandra a explicat în fața tuturor că regretă faptul că și-a arătat susținerea față de Radu, liderul din casa băieților.
„Îmi pare rău că l-am susținut pe Radu până acum”, a declarat fosta câștigătoare a sezonului 3.
„Aud o muscă, mă deranjează o muscă, bâzâie o muscă, nu vorbesc limba muștelor. Codruț, îmi aduci o paletă să scap de musca asta?!”, a fost remarca în spirit de glumă făcută de Alexandra, referindu-se la comentariile lui Radu din spatele ei.
Războiul dintre Alexandra și Maria este departe de a se încheia! Cele două concurente de la Puterea Dragostei au reluat atacurile reciproce din sezonul anterior al emisiunii: „De-asta a venit Alexandra înapoi la Puterea Dragostei, ca să jignească, ca să provoace", a comentat fosta iubită a lui Cristi Marinescu.
„Eu nu am nimic cu ea, ea are ceva cu mine”, s-a apărat Maria. „Ar trebui să tacă din gură, dacă ea tăcea, eu nici nu vedeam că este în casă", a reacționat Alexandra.