Fosta concurentă de la Bravo, ai stil se gândește serios să devină mămică!
Alexandra Ungureanu și-a deschis sufletul și a mărturisit că se gândește foarte serios să devină mamă. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a dezvăluit, în cadrul emisiunii Teo Show, care sunt planurile sale de viitor și a explicat, concret, ce decizii a luat în ceea ce privește drumul său spre a deveni părinte.
Alexandra Ungureanu vrea să devină mamă
Artista și-a făcut curaj și a vorbit despre unul dintre cele mai sensibile subiecte și anume acela de a deveni mamă. Alexandra Ungureanu recunoaște că nu s-ar mai putea întâmpla pe cale biologică, dar este pregătită să înfieze un copil.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Să știi că e un subiect destul de sensibil.
În ultima vreme cred că începe să funcționeze o senzație pe care nu am cunoscut-o până acum. Mă uit după copii pe stradă și simt un fior pe care nu l-am mai simțit până acum.
„Ultima relație a fost una toxică”
De asemenea, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil”, a vorbit și despre ultima relație pe care a avut-o. A durat doi ani, spune ea, și din păcate nu a fost întocmai ceea ce și-a dorit. Relația cu fostul partener de viață a fost una toxică, având parte de multe împăcări și despărțiri.
„Ultima relație a fost una toxică. Vreo doi ani și ceva cu pauze, adică ne-am împăcat și ne-am despărțit pentru că nu puteam trăi unul fără altul, dar nici unul cu altul. Eram făcuți să funcționăm împreună pentru că niciunul dintre noi nu era pregătit să renunțe la niște principii cu care defilează prin viață, în același timp era o chimie și o atracție incredibilă și cred că nu o să trec niciodată peste asta.”, a mai spus Alexandra Ungureanu.