Așa cum există nenumărate alimente care ne ajută să slăbim, există și nenumărate alimente care ne mențin la stadiul în care ne aflăm, fără să ne îngrășăm. Insă știați care sunt acestea?
Aflați în rândurile următoare, care sunt mai exact alimentele pe care le vom putea consuma, fără probleme, mai exact fără a ne îngrășa în plus, descoperiți și ce vitamine conțin acestea, și cum ne pot ajuta organismul.
Floricele
Se pare că alimentul care se regăsește pe această listă, este reprezentat de floricele. Bineînțeles că nu este vorba despre floricelele din comerț, cu unt sau caramel sau alte astfel de sortimente, și de cele preparate drept în casă, cu sare.
"Acestea pot fi incluse în alimentele pe care le consuma, nu chiar așa fără limită putem consuma in jur de 30-40 de grame, înseamnă destul de mult, cam o punga medie de floricele de la cinema, vine la pachet cu foarte multi polofenoli, sunt unii dintre cei mai apreciați antioxidanți pe care natura ni le oferă, care luptă împotriva cancerului și ajută în lupta împotriva cancerului, dar contează modul în care le preparăm.
Vinete
Un alt aliment regăsit pe listă este reprezentat și de vinete se pare că acestea sunt cele care se recomandă să fie consumate coapte proaspăt, cu puțin ulei și sare, și chiar în salata de vinete, dacă vom renunța la maioneză.
“Vinetele au calorii foarte puține la suta de grame, deci le putem consuma fără niciun fel de problemă și avantajul lor este că le putem consuma în foarte multe rețete. Ar trebui să putem să mâncăm salată de vinete, dar cu vinete coapte proaspăt, dar in care sa nu adaugăm foarte mult ulei, ceapa putem adăuga din belșug. Le putem consuma la grătar și le putem folosi ca și garnitură pentru o bucată de carne slabă le putem consuma în mâncăruri din ghiveci putem face mâncare de linte, dar să avem foarte mare grijă la cantitatea de ulei pe care o adăugăm, în general, dacă nu adăugam o cantitate foarte mare de ulei, le putem consuma și in salată de vinete.”, a menționat specialistul.
Țelina
Nu trebuie să uităm nici de țelină, cel care ne ajută să slăbim, și oferă vreodată organismului nostru doza de energie de care are nevoie, fie că vom consuma tulpina sau rădăcina de țelină.
"Atât rădăcina, cât și tulpina de țelină sunt foarte recomandate, ele au calorii negative ce înseamnă asta? Mănânci si slăbești. Organismul consumă mai multe calorii pentru a le digera, decât caloriile pe care le aduce alimentul respectiv undeva la 15-20 de calorii la suta de grame deci putem consuma tulpina si rădăcina de țelină. Putem să o mâncăm ca și gustare sau o putem adăuga in sucuri”, a
Castravete
Și castravetele se află pe această listă, a alimentelor care ne îngrașă, dat fiind faptul că deține o cantitate foarte mare de apă, fapt ce ajută la detoxifierea organismului destul de mult
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"Castravetele este un aliment care are o foarte mare cantitate de apa, care ajuta la detoxificarea organismului foarte mult, dar important este sa îl consumam cu coaja.”, a punctat specialistul.
Dovlecei
Chiar și dovleceii sunt foarte buni indiferent de anotimp, fiind un aliment foarte sănătos, consumat cu coajă, însă niciodată crud, pentru că altfel ne va afecta digestia și aciditatea.
“Dovlecelul este un aliment foarte sănătos, de asemenea, sa îl consumam cu coaja, sa evitam sa îl consumam crud, pentru a evita perturbarea digestiei și aciditate, dar putem consuma fie în supe creme ciorbe de dovlecei ca și garnitura de dovlecei. Acesta are o cantitate foarte mare de potasiu, luteina, care ne ajuta și vederea foarte mult, are foarte multe vitamine și minerale deloc neglijabile deci ar trebui să introducem în alimentația noastră în orice anotimp”, a menționat acesta.
Salată
Bineînțeles că și salata se află pe această listă, dat fiind faptul că se poate consuma fie exact așa cum este, fie alături de diverse preparate din carne slabă, sau cu puțin înseamnă de lămâie, ca garnitură, cu accent orice alte alimente.
"Salata cât cuprinde tot timpul, putem să mâncăm salată cat cuprinde, ea are calorii foarte puține nici măcar nu le luăm în calcul, de asemenea este foarte bine să o adăugăm și la preparatele din carne pentru că va ajuta digestia și va ușura procesul de digestie. Este bine să o consumam cu puțina zeamă de lămâie deasupra și putem consuma absolut fără niciun fel de reținere ca garnitură la absolut orice”, a subliniat specialistul.
Ananas
Nu trebuie să uităm nici de ananas, acesta având un gust foarte dulce, dar care nu are atât de multe calorii precum ne-am aștepta, în comparație cu alte fructe consumate.
“Ananasul, cu toate că are un gust foarte dulce și ne duce cu gândul la faptul ca ar avea foarte multe calorii, acesta nu are calorii multe deloc, are undeva până în 50 de calorii pe suta de grame ceea ce-l face un fruct pe care îl putem include în dieta noastră zilnică precum și în curele de slăbire deoarece are foarte mulți antioxidanți și vitamine săruri minerale și de asemenea bromelina o enzimă care ajută la metabolizarea mai ușoară a proteinelor.”, a menționat acesta.
Varza
Varza este și ea un aliment pe care îl putem consuma, fie murată, fie în saramură, dat fiind faptul că ajută foarte mult flora intestinală și este foarte sănătoasă ajutând sistemul nostru imunitar cu până la 70%.
“Varza la fel este un aliment pe care îl putem consuma, fie murată, dar să fie în saramură și aceea este foarte sănătoasă deoarece îmbogățește foarte mult flora intestinală, fiind răspunzătoare de peste 70% din sistemul nostru imunitar, zeama de varză tot în această categorie intră și de asemenea o putem consuma și în salate cu puțin ulei și oțet puțină sare și este o gustare ideală și o garnitură ideală deci fără limite putem consuma.”, a spus specialistul.
Broccoli
Broccoli este și el pe listă, și chiar dacă nu este foarte consumat de multe persoane, aceasta este considerată una dintre cele mai sănătoase legume.
“Este considerat unul dintre cele mai sănătoase legume datorită sulforafanului, este o enzimă, cea mai importantă care luptă împotriva cancerului și au fost studii care au demonstrat că au încetinit chiar au inversat procesul acesta de dezvoltare a celulelor canceroase. Cu cât e mai crocant și își păstrează mai mult culoarea verde, cu atât este mai sănătos”, a mai zis acesta.
Citește și: Alimente nocive organismului. Piese de puzzle ale sănătății compromise!
Conopida
Pe listă regăsim și conopida, alimentul cu numărul 10 care te va ajuta să nu te îngrași, și care se poate consuma în salate, sau murată, fiind un aliment propice pentru organism.
"Conopida face parte din aceeași categorie, doar că nu este verde este albă, dar în general aceleași proprietăți și de asemenea ar trebui să o consumăm în salate, fie murată, dar nu trebuie să fie murată în oțet, ci în saramura, pentru ca își păstrează și bacteriile benefice”, a încheiat specialistul.
Citește și: Alimente care ard grăsimile. Cum aceste 9 alimente pot stimula procesul de pierdere în greutate eficientă!