Cancerul este, probabil, maladia secolului, iar pentru a evita o posibilă îmbolnăvire, specialiştii ne recomandă să acordăm o atenţie sporită alimentaţiei, pentru că numeroase produse pe care le consumăm pot produce cancer.
Unul dintre alimentele cu cel mai mare risc este carnea procesată, care se face vinovată de apariţia cancerului, dar și a bolilor de inimă.
Vizionarea unui film este mai interesată atunci când este însoţită de popcorn. Numai că cel făcut în cuptorul cu microunde nu este deloc indicat. Specialiştii ne avertizează că punga în care se află popcornul conţine o toxină pe care o putem întâlni în teflon.
Oricât de delicios ar fi, somonul afumat este contaminat cu tot felul de chimicale cancerigene precum antibiotice şi pesticide. Din aceeaşi categorie fac parte toate tipurile de peşte afumat.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
E bine să evităm prepararea pe grătar, cu cărbuni sau la flacără directă, a cărnii şi a peştelui. Când carnea (de vacă, porc, pasăre sau peşte) e gătită la temperaturi foarte înalte, aminoacizii constituenţi reacţionează cu creatina (o altă substanţă componentă care se găseşte în muşchi) şi formează amine heterociclice, considerate a fi carcinogene.
Există studii care leagă consumul excesiv de carne prăjită sau preparată la grătar de cancerul de stomac şi colorectal.
Un alt grup de carcinogeni e reprezentat de hidrocarburile aromatice policiclice, produse tot în condiţiile în care gătim carnea la temperaturi înalte sau la flacără directă. Este recomandată utilizarea cărbunilor când sunt mai puţin încinşi şi a cărnurilor mai slabe. Grăsimea care se topeşte pe grătar înteţeşte focul, provoacă flăcări si fum, iar fumul conţine hidrocarburile policiclice canceringene.Chipsurile sunt prăjite la temperaturi ridicate ca să devină crocante, iar acest proces poate elibera o toxină pe care o putem găsi în ţigări.
Prăjirea sau gătirea intensă a alimentelor bogate în amidon (cartofi prăjiţi, chipsuri de cartofi, alte snack-uri) conduce la formarea de acrilamidă, care este o substanţă cu potenţial cancerigen. Un motiv în plus să evităm astfel de preparate.