Alina Sorescu a vorbit despre cum arată viața ei, după 3 ani de la începerea procesului cu fostul soț.
Alina Sorescu, cunoscuta și îndrăgita artistă, trece prin câteva momente mai puțin fericite, așa după cum a mărturisit în cadrul emisiunii Xtra Night Show, din cauza faptului că procesul cu fostul soț nu are încă nicio finalitate. Spune că încearcă să fie bine pentru fetițele ei, să se încarce prin muzică și prin activitățile pe care le desfășoară de zi cu zi cu publicul, însă nu este complet împăcată cu situația în care se află.
„Și, într-adevăr, în viața oricărui om apar și momente de cumpănă, lecții prin care trebuie să treci ca să devii mai înțelept, mai puternic. Etapa prin care trec eu acum încă nu s-a încheiat, pentru că sunt într-un proces care durează deja de aproape trei ani și care nu s-a încheiat, dar încerc să fiu bine datorită fetițelor mele, datorită publicului, datorită muzicii, activității mele. Încerc să-mi iau puterea din ceea ce fac profesional, să merg mai departe în acest drum destul de anevoios.
Încă nu sunt complet bine. Nu neapărat vindecată, nu sunt bine ca situație, în sensul că încă nu s-a încheiat. Vindecată în urma poveștii noastre sunt, din păcate.”, a povestit Alina Sorescu.
Cel mai greu moment pentru fiicele ei a fost în clipa în care ele au trebuit să meargă o săptămână la tatăl lor și o săptămână să rămână la mama acestora, deoarece este un program
foarte bulversant pentru ele. Artista a mai mărturisit că își dorește o viață stabilă și o viață în care să le poată asigura o dezvoltare armonioasă. „Îmi doresc o viață stabilă, o viață care să le asigure o dezvoltare armonioasă, un parcurs școlar normal, continuitatea activităților. Că noi ne înțelegem acum pe la avocați, prin intermediul situației în care ne aflăm, din păcate, pentru că el cere un altfel de program.
Un program în care ele să stea o săptămână la mine, o săptămână la el. Un program bulversant pentru orice copil, mai ales două fetițe de 10 și de 8 ani. Dar când a început procesul aveau 5 și 7. Pentru fetițe, cel mai greu moment a fost acela când s-a dat decizia de o săptămână cu o săptămână, a fost foarte greu pentru ele.”, a mai spus artista.
Alina Sorescu a vorbit despre cum arată viața ei, după 3 ani de la începerea procesului cu fostul soț.
Cum a reușit Cristina Șișcanu să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii? Prezentatoarea TV a precizat și de cât timp nu și-a mai vizitat rudele: „Unele dintre rude au fost aici cu noi.”
Elena Kadar21 decembrie 2024Actualizat: 21 decembrie 2024, 15:52