A trecut mai mult de o lună de la tragicul incident în care Dana Roba a fost supusă la chinuri groaznice. Chiar soțul ei a fost cel care a lovit-o puternic cu ciocanul în cap și își dorea ca aceasta să își piardă viața, dar credința ei a fost mai presus decât orice, iar astăzi se poate bucura de cele două fetițe și de fiecare zi pe care i-o oferă viața
Cu toate că nimeni nu credea că Dana va supraviețui, aceasta și-a revenit miraculos și a reușit chiar să își reia meseria. După ce a început terapia pentru mâini, aceasta a venit cu noi declarații despre bărbatul care a vrut să îi facă rău.
Ce mesaje au fost găsite în telefonul lui Daniel Balaciu, la aproape două luni de la incident
După ce a ieșit din spital, make-up artistul a povestit că bărbatul cu care are două fetițe i-a furat o sumă destul de mare de bani, în timp ce ea stătea într-o baltă de sânge, din cauza loviturilor puternice.
Procesul dintre aceștia a început, iar vedeta a mărturisit că anchetatorii au avut acces la telefonul bărbatului, descoperind că cel care a fost complice la furtul banilor, a fost chiar fratele lui.
„Am auzit că judecătorii s-au uitat în telefonul lui Daniel și s-a ajuns la concluzia că el a premeditat totul cu fratele lui. S-au găsit mesaje în telefonul lui în care vorbea cu fratele său și își ziceau unul altuia să îmi fure banii (20.000 euro – n.r) și să mă omoare. Deci, tot ce s-a întâmplat în acea dimineață nu a fost nimic întâmplător”, a declarat Dana Roba pentru Click.ro.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Dana Roba donează mobila din dormitorul în care aproape că a fost ucisă
Nu mai este mult până se vor împlini două luni de la evenimentul care a marcat-o pe viață pe Dana Roba. În urmă cu puțin timp, vedeta a postat în mediul online că își dorește să doneze un pat, iar acum vrea să scape de toată mobila din camera în care soțul ei aproape a ucis-o.
„Astăzi o să vină mai multe persoane să ia mobila din dormitorul macabru. Am donat-o unor persoane necunoscute iar draperiile o să le ia altă persoană, nu o cunosc personal. Așa că mâine mă duc să văd de pat aici, în cameră. O să schimb totul și o să fac frumos. O să chem un pastor după aici, să citească, dar nu știu câtă nevoie este pentru că în această casă este Hristos și El are grijă de tot”, a mai povestit vedeta.
Care sunt părerile în mediul online, despre evenimentul nefericit petrecut între Dana Roba și soțul ei
În mediul online, părerile oamenilor sunt împărțite. Dana Roba primește zi de zi un val de comentarii pe rețelele de socializare, în care internauții îi trimit gânduri bune, însă o și mustrează pentru alegerile pe care le-a făcut în viață.
”Nu meriți nimic.”, ”Deja profiți de tot! Dumnezeu te a ajutat și a fost lângă tine, ar trebuii sa ți trăiești viața in liniște alături de fetele tale, sa mulțumești celor care te au ajutat financiar si cam atât! Îmi pare rău pentru ceea ce ți s a întâmplat dar parca o duci in extrema, postezi mereu conturile tale bancare, poze cu mâinile tale care trb operate, dar culmea din acest Weekend îți poți relua activitatea, deci îți vei câștiga in continuare bani si existența. Nu ești singura femeie care i s a întâmplat asta, sunt oameni in cărucior pentru care nu donează nimeni niciun leu, care nu pot muncii.. tu totuși ai “ 20 de mii sub pat”, dar ce e in plus nu strica oricui, așa si la tine. Ceea ce vreau sa evidențiez eu este ca dacă acum ești bine, fa ti viața in liniște, banii si activitatea si nu mai posta zilnic lucruri pe care deja toată lumea le știe. Nu totul se învârte in jurul tău.. La TV țipai foarte tare si erai tare irascibila dacă cineva încerca sa ti spună ceva din ceea ce nu ti facea cinste, faptul asta m a făcut sa cred ca ești aceeași Dana de acum câțiva ani, care sarea la bataie in platouri de emisiune.. gesturi de joasa speța, ma îndoiesc ca ceva te ar fii schimbat la ce caracter înjositor aveai! Ar fii mai bine sa i mulțumești lui Dumnezeu de dimineața pana seara in loc sa postezi aici!! Dumnezeu sa ti lumineze mintea! Poate a fost o lecție din care se pare ca nu înveți nimic.”, au fost mesajele din partea internauților.
De asemenea, mulți dintre ei o susțin în perioada dificilă, și sunt bucuroși că make-up artistul are o stare de sănătate stabilă, după măcelul la care a fost supusă.
”Toata lumea o judeca ca Dana ca e gura mare si ca i place televiziunea, si ca face mare tam tam cu ce a patit, poate acum vad si ,,judecatorii” ce s a intamplat defapt si ca nu se exagereaza cu nimic!! Indiferent cat de mare ai avea gura, nimeni nu merita asa ceva decat insusi vinovatul! Ne bucuram ca esti intre noi si multi ne am trezit la realitate cand am aflat ce s a intamplat si ne a pus pe ganduri de 2 ori inainte sa ne asezam cu partenerul seara in pat!”, a spus un internaut.