„Am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă!” Cum reacționează Daniela Condurache la critică

„Am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă!” Cum reacționează Daniela Condurache la critică
„Am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă!” Cum reacționează Daniela Condurache la critică

Daniela Condurache a vorbit despre momentele în care se confruntă cu critica celor din jur.

Daniela Condurache este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 67 de ani, folclorista are în spate o carieră impresionantă în industria muzicală, timp în care s-a făcut remarcată în cadrul concertelor, evenimentelor unde a cântat, dar și în cadrul aparițiilor televizate. Astfel, vedeta a reușit să își construiască o comunitate numeroasă de persoane care o admiră și o apreciază pentru talentul său muzical, dar și pentru felul său de a fi.

Cu toate acestea, deși sunt foarte multe persoane care o îndrăgesc, de-a lungul timpului, vedeta s-a confruntat și cu gurile rele, care indiferent de situație o critică.

Cum reacționează Daniela Condurache la critică
Daniela Condurache[Sursa foto: Captură YouTube]

Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată pe Kanal D, interpreta de muzică populară a vorbit despre momentele în care se confruntă cu critica venită din partea celor din jur.

Citește și: „Mama îi dădea oleacă de țuică să mai pună încă o dată melodia și să scrie versurile, ca eu să le învăț.” Cum a sprijinit-o mama Danielei Condurache pe cântăreață, atunci când a intrat în lumea artistică

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Cum reacționează Daniela Condurache la critică
Daniela Condurache[Sursa foto: Captură YouTube]

Citește și: „Nu m-au întrebat nici dacă beau un pahar de apă, nu mai zic de mâncare.” De ce nu mănâncă Daniela Condurache înainte de spectacole

Daniela Condurache, cel mai mare critic al său

Cum reacționează Daniela Condurache la critică
Daniela Condurache[Sursa foto: Captură YouTube]

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Folclorista a mărturisit că nu prea îi place să primească critici, mai ales atunci când sunt foarte mulți oameni care o apreciază. Mai mult decât atât, Daniela Condurache a declarat că este cel mai mare critic al său și nu puține au fost dățile în care o apariție nereușită la televizor a făcut-o să plângă.

Nu recunosc întotdeauna. Nu îmi face bine critica.

Primul impuls este așa: eu rumeg, văd ce a spus, dacă este bine. Dacă 10 oameni îți spun că ești beat, du-te acasă și culcă-te. Când 10 oameni sunt de părere că ai făcut un lucru bun, nu mai iau în seamă critica aceea. Eu sunt autocritică. Stau în fața televizorului și nu vreau să știe cineva ce e la gura mea când mă văd la televizor și nu îmi place.
Eu am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă, cât de aiurea am arătat, nu a fost lumina de care am avut nevoie, cadrul. Eu am plâns în fața televizorului și am zis că nu mă mai duc acolo niciodată. Eu sunt autocritică și după aceea lumea are voie să mă critice
.”, a declarat Daniela Condurache.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

„Aș fi vrut să pot avea doi copii! Dacă aș fi știut că se poate întâmpla lucrul acesta, mi-aș fi evaluat prioritățile diferit.” Ileana Badiu, despre marele său regret!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies