Gabriela Cristea a tras concluziile lunii septembrie în mediul online.
Astăzi, 1 octombrie 2023, ne aflăm deja în a doua lună de toamnă și ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul acestui an. Pentru mulți dintre noi, fiecare sfârșit și început de lună constituie un moment bun în care să facă retrospectiva lunii care tocmai a trecut și să se gândească la obiectivele de îndeplinit în luna următoare.
La rândul său, Gabriela Cristea, care este foarte activă pe rețelele de socializare, a împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online concluziile lunii septembrie.
Ce a spus Gabriela Cristea despre luna care tocmai a trecut
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Vedeta și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor săi și a vorbit deschis despre momentele pe care le-a petrecut pe parcursul lunii septembrie alături de familia sa.
Astfel, soția lui Tavi Clonda a ținut să precizeze că a avut parte atât de câștiguri, cât și de pierderi, dar la final de lună se simte împlinită pentru că familia sa este sănătoasă și, chiar dacă a cheltuit foarte mulți bani, este fericită că a creat amintiri unice alături de soțul său și de cele două fetițe ale lor.„ Bună dimineața! Septembrie 2023. Ultima dimineață din această lună, din septembrie. E sâmbătă și este o zi absolut superbă și am înțeles că și luna lui octombrie va fi la fel. În luna următoare este aniversarea mea, dar nu despre asta vreau să vorbim, ci despre cum a fost luna septembrie pentru voi.
Pentru mine a fost una extraordinară. O lună cu foarte multe realizări, multe împliniri și cu multe petreceri.
A fost o lună în care am cheltuit mulți, mulți, mulți bani, pentru că știți că am avut multe petreceri. Dar, până la urmă, pentru ce muncim? Pentru că banii trebuie să circule și trebuie să investim în bucuriile pe care putem să ni le facem nouă sau copiilor noștri. Iar noi în septembrie am cheltuit din plin. Septembrie a fost și luna în care copilul nostru cel mare, Victoria, a pășit pentru prima dată la școală și slavă Domnului că îi place. Știți cum e, toți părinții avem stresul ăsta în momentul în care ne ducem copiii la școală: „Oare o să le placă? Oare nu o să plictisească? Oare o să fie atras de învățătură?”. La noi lucrurile par să meargă bine. Dar știți cum este, nu ne grăbim cu concluziile. Mai așteptăm.
Și tot septembrie a fost o lună a lipsei de somn. Este prima zi astăzi, în ultima zi de septembrie, când am reușit să mă trezesc la ora 9 și am dormit practic peste 8 ore, aproape 9 ore, reușind să recuperez tot ceea ce am pierdut săptămâna trecută.
Dar, ca la fiecare sfârșit de lună, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că fetele mele sunt bine, pentru că soțul meu e bine, pentru că suntem sănătoși cu toții și avem forță de muncă să mergem mai departe și să construim lucruri, pentru că împreună suntem o forță, o familie, așa cum ne-am dorit. Vă doresc să aveți un sfârșit de săptămână minunat, iar luna care vine să vă aducă multe împliniri. Mie mi aduce și o aniversare, încă un an în plus, dar le ducem noi pe toate.
Vă îmbrățișez și weekend minunat! ”, a spus Gabriela Cristea în mediul online.