Andreea Tonciu a povestit despre momentul în care a aflat că este însărcinată cu Daniel Niculescu.
Andreea Tonciu și Daniel Niculescu trăiesc o frumoasă poveste de iubire. Cei doi sunt împreună de 7 ani și tot de atunci sunt și părinții unei fetițe minunate pe nume Rebecca.
Invitată în cadrul podcastului moderat de Jorge, bruneta a povestit despre momentul în care a aflat că este însărcinată, după doar trei săptămâni de relație.
Andreea Tonciu a rămas însărcinată la doar trei săptămâni de când l-a cunoscut pe Daniel Niculescu
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Diva a povestit că sarcina a venit extrem de repede și neașteptat. În acel moment, Andreea a privit cu nesiguranță venirea pe lume a unui copil, mai ales că îl cunoștea pe tatăl fetiței sale de doar trei săptămâni. Cu toate acestea, încurajată de mama sa, diva a ales să păstreze sarcina și între timp s-a căsătorit cu tatăl fetiței sale și au întemeiat o familie frumoasă care există și în ziua de azi.
„ Îmi erau rău de la țigări, nu mai suportam parfumul. Am zis că se întâmplă ceva. M-am gândit dacă sunt gravidă. Primul test a ieșit din prima două linii. Eram gravidă. Când am văzut testul pozitiv am început să plâng și să urlu și să mă gândesc ce mă fac. Nu îl cunosc pe băiatul ăsta, nu știu cine e, e mai mic decât mine. Dacă nu vrea să stea cu mine? Dacă rămân cu copilul? O sun pe mama. Era în America. Îi spun: „Ce mă fac? Sunt gravidă!”. „Stai dragă liniștită, că ți-l cresc eu. Nu-i nicio problemă, tu fă copilul.” „Ce ai mamă? Cum poți să îmi spui chestia asta? Eu să fac un copil cu un om pe care îl știu de trei săptămâni? E mai mic decât mine cu 5 ani. Doamne, ce mă fac!” Mama liniștită: „Ți-l cresc eu, n-auzi? Lasă copilul!” Am lăsat copilul și am fost foarte fericită. Când a aflat soțul meu că sunt însărcinată chiar a avut o reacție super ok. Nici nu mă așteptam. Eu n-am umblat în viața mea cu băieți mai mici decât mine. El e primul. Mie îmi plăceau băieții de vârsta mea sau puțin mai mari decât mine. Nu aveam încredere îl el, el fiind și un băiat de oraș. Mie nu mi se pare că soțul meu pare mai mic decât mine. Nu mi se părea că avea 25 de ani atunci.”, a povestit Andreea Tonciu.
Andreea Tonciu și-a găsit liniștea după o relație toxică
Vedeta este de părere că soțul său a fost trimis de Dumnezeu în viața sa, după ce bruneta s-a rugat să își găsească liniștea și fericirea în urma unei relații toxice pe care a avut-o înainte să îl cunoască pe Daniel Niculescu.
„ Până să îl cunosc pe soțul eu am avut o relație în care am suferit foarte mult psihic. Acel băiat mă teroriza psihic și eu am fost la Arsenie Boca și m-am rugat din suflet plângând să-mi dea Dumnezeu un bărbat cu care să îmi întemeiez o familie. El a venit așa neașteptat într-o parcare. A fost trimis de Dumnezeu. După m-am dus și i-am mulțumit împreună cu el.”, a mărturisit Andreea Tonciu.