Dana Rogoz a publicat mai multe imagini cu casa pe care a renovat-o recent.
Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, și-au achiziționat o casă în 2013, construită din 1895, așa că au ales să o renoveze.
“Țin minte că nu exista tavan, chiar ningea în acest spațiu.” Cum arăta casa Danei Rogoz înainte de renovare
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Dana Rogoz a povestit, în cadrul unui interviu mai vechi, cum arăta casa în momentul în care a fost cumpărată, iar totul a avut nevoie de consolidare, deoarece nu exista un tavan al locuinței.
Cum arată în prezent casa Danei Rogoz
Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro
Dana Rogoz a ținut să împărtășească cu urmăritorii săi tot procesul de renovare prin care a trecut locuința, așa că a ținut să povestească cum a aranjat fiecare colțișor după bunul plac. „Amenajarea mansardei noastre e gata! De fapt, e aproape gata. Și cumva aproape e fix ce îmi doresc. Pentru că orice spațiu al casei tale rămâne într-o oarecare măsură în schimbare. Odată cu trecerea anilor apare un alt tablou, o altă măsuță de cafea, o altă veioză… iar spațiul își schimbă atmosfera treptat. Am pornit acum 1 an, știind că vrem să schimbăm bucătăria. Apoi, pardoseala epoxidică s-a crăpat, așa că ne-am hotărât să punem parchet. Alb sau natur? Natur a rămas, într-un final, și tare mă bucur că nu ne-am ținut de planurile inițiale, cu “totul alb, totul alb, totul alb…”! E mult mai cald în varianta aceasta. Cadou de Crăciun ne-am cumpărat canapeaua maro. De Revelion, nu am mai plecat prin țări prea îndepărtate și am economisit banii de bilete de avion pentru plata bucătăriei pe comandă. Apoi au venit scaunele de dining vintage, comandate din Germania. De Paște ne-am făcut cadou boxa. Iar acum câteva zile au ajuns măsuțele de cafea și, ultimul, covorul.”, a povestit Dana Rogoz pe rețelele de socializare.