Dana Roba a rememorat clipele grele prin care a treuct în momentul în care a ieșit din comă.
Dana Roba a trecut prin clipe de groază atunci când a fost bătută cu bestialitate de tatăl copiilor săi. Daniel Balaciu s-a năpustit asupra brunetei cu un ciocan, iar makeup artista a ajuns de urgență la spital, acolo unde a suferit o intervenție pe creier ce a durat nu mai puțin de nouă ore, timp în care medicii s-au chinuit din răsputeri să-i salveze viața.
Ulterior, Dana Roba a primit o nouă șansă la viață, însă traumele pe care le-a trăit au lăsat urme adânci în sufletul, dar și pe corpul său.
Dana Roba rememorează unul dintre cele mai dureroase momente de când a ieșit din comă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi și îi pune la curent cu privire la starea sa de sănătate.
Recent, bruneta și-a deschis sufletul în fața celor care s-au rugat pentru ca ea să fie bine și le-a povestit trăirile pe care le-a avut în momentul în care a ieșit din comă și s-a văzut cheală.
« Dragele mele vreau să vă spun ceva foarte important. Înainte când trebuia să îmi taie din vârfuri pentru că erau deja despicate și aveam nevoie de 2-3 centimetri să fie tăiați, mereu îi spuneam „Nu, te rog, data viitoare”. Îmi părea rău să-mi tai din păr și voiam mereu să îl am lung. Trebuie să vă mărturisesc că am plâns foarte tare atunci când m-am văzut cheală și am avut un pas foarte mic până să cad în depresie. Ceea ce Dumnezeu nu m-a lăsat, să cad în depresie, dar am plâns foarte tare. », a povestit Dana Roba pe contul său de Instagram.
Cum a încurajat-o medicul pe Dana Rob în momentul în care a ieșit din comă
Din fericire, alături de Dana Roba au fost oameni minunați, care s-au asigurat că brunetei nu îi lipsește nimic și au avut grijă de sănătatea sa fizică și psihică. Astfel, Dana Roba a primit o încurajare prețioasă de la medicul său, care a ajutat-o să accepte situația în care se află în prezent și să fie recunoscătoare că a scăpat cu viață din mâinile agresorului.
« Medicul Costea Daniel când m-a văzut că plâng și că eram super terminată din cauza faptului că nu mai aveam păr, nu mă puteam opri din plâns când mă priveam în oglindă, a venit la mine și m-a întrebat „De ce plângi? Plângi că nu mai ai păr” și i-am spus „Da”. „Dana, dragă, trebuiau să ți se usuce florile pe cimitir astăzi și tu plângi pentru un mic motiv, că nu mai ai păr. Vreau să îți spun ceva, la toamnă vei avea plete, doar că trebuie să crezi și să nu mai plângi”. Când mi-a zis așa parcă mi-a dat o putere și m-a făcut să uit pe moment că nu mai am păr și că o să fie bine. Mi-a fost foarte greu și îmi este foarte greu să mă văd cu părul scurt și să mă afișez așa(...)», a mărturisit Dana Roba pe contul său de Instagram.