„Am trăit foarte frumos, dar foarte greu! De sărbători eram salariați, aveam turnee. Ne chinuia în turneu.” Elena Merișoreanu, despre sacrificiile pe care le-a făcut în cariera sa

„Am trăit foarte frumos, dar foarte greu! De sărbători eram salariați, aveam turnee. Ne chinuia în turneu.” Elena Merișoreanu, despre sacrificiile pe care le-a făcut în cariera sa
„Am trăit foarte frumos, dar foarte greu! De sărbători eram salariați, aveam turnee. Ne chinuia în turneu.” Elena Merișoreanu, despre sacrificiile pe care le-a făcut în cariera sa

Elena Merișoreanu a povestit întâmplări pe care le-a trăit de-a lungul carierei sale muzicale.

Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 77 de ani, artista are în spate o carieră longevivă în industria muzicală, timp în care a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin intermediul talentului său, dar și al felului său de a fi.

Folclorista a apărut în urmă cu foarte mulți ani pentru prima dată în lumina reflectoarelor, iar de atunci și până în prezent, a trecut prin numeroase întâmplări care au contribuit la formarea sa ca om. În cadrul unui interviu, Elena Merișoreanu a vorbit deschis despre cât de greu i-a fost să facă viață presiunii din viața de artist.

Elena Merișoreanu, despre viața de artist

Citește și: „Le dă un premiu, le creează în mintea lor că vor ajunge mari și îi abandonează, nu-i mai bagă în seamă.” Elena Merișoreanu, despre nedreptățile făcute în cadrul co

Elena Merișoreanu

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Irina este de un caracter ieșit din comun!” Elena Merișoareanu, dezvăluiri despre momentul în care Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă în timpul concertului

Interpreta de muzică populară mărturisește că și-a petrecut tinerețea pe drumuri, prin turnee, cântând cu drag în fața a mii de oameni. Cu toate acestea, deși era foarte greu să fie mereu plecată și departe de familie, Elena Merișoreanu susține că a trăit cea mai frumoasă perioadă din viața sa, atunci când era înconjurată și apreciată de oamenii care venea special să o audă cântând. De asemenea, a avut parte și de anumite avantaje, având statutul de artist și colindând țara în lung și-n lat.

„Lumea nu concepea să cânți și să câștigi bani. Eu am avut șansa asta să câștig și să colind lumea asta în lung și în lat. Am trăit foarte frumos, dar foarte greu. De sărbători eram salariați, aveam turnee. Plecam primăvara și veneam toamna din turneu, cu vagoane de dormit, în toată țara. Mai ales cei care nu aveau familie. Ne chinuia în turneu. Se roteau alții, dar noi rămâneam acolo. Îmi plăcea. Eram foarte deranjată când nu aveam într-o zi spectacol. Era tare frumos. Lumea te primea frumos. Se obișnuise cu noi. Plecam înainte de sărbători prin turnee. Veneam încărcați cu ouă, carne, ulei, zahăr.”, a declarat Elena Merișoreanu pentru playtech.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Eu la toate le-am promis că le iau de neveste! Ce compliment mai mare poți să-i faci unei femei decât să-i spui că ți-ar plăcea să fie nevasta ta?” Florin Piersic, un adevărat cuceritor!

Imagini virale! Ce a făcut o femeie chiar în timpul protestelor din Paris

Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el

5 copii au rămas orfani de mamă, după O TRAGEDIE CARE A ZGUDUIT întreaga comunitate din Botoșani. Și mai sfâșietor este că unul dintre copii a făcut DESCOPERIREA CUMPLITĂ. A încremenit când a văzut ce se întâmplase: "Se..."

Incident tulburător în stația de metrou Constantin Brâncoveanu, în această dimineață. Un tânăr de 20 de ani a rămas blocat între parapet și metrou

Horoscop joi, 15 octombrie 2026. O zodie este pusă în fața unei alegeri importante

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro