„Am trăit foarte frumos, dar foarte greu! De sărbători eram salariați, aveam turnee. Ne chinuia în turneu.” Elena Merișoreanu, despre sacrificiile pe care le-a făcut în cariera sa

„Am trăit foarte frumos, dar foarte greu! De sărbători eram salariați, aveam turnee. Ne chinuia în turneu.” Elena Merișoreanu, despre sacrificiile pe care le-a făcut în cariera sa

Elena Merișoreanu a povestit întâmplări pe care le-a trăit de-a lungul carierei sale muzicale.

Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 77 de ani, artista are în spate o carieră longevivă în industria muzicală, timp în care a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin intermediul talentului său, dar și al felului său de a fi.

Folclorista a apărut în urmă cu foarte mulți ani pentru prima dată în lumina reflectoarelor, iar de atunci și până în prezent, a trecut prin numeroase întâmplări care au contribuit la formarea sa ca om. În cadrul unui interviu, Elena Merișoreanu a vorbit deschis despre cât de greu i-a fost să facă viață presiunii din viața de artist.

Elena Merișoreanu, despre viața de artist

Citește și: „Le dă un premiu, le creează în mintea lor că vor ajunge mari și îi abandonează, nu-i mai bagă în seamă.” Elena Merișoreanu, despre nedreptățile făcute în cadrul concursurilor muzicale

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Elena Merișoreanu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „Irina este de un caracter ieșit din comun!” Elena Merișoareanu, dezvăluiri despre momentul în care Irina Loghin a fost dată jos de pe scenă în timpul concertului

Interpreta de muzică populară mărturisește că și-a petrecut tinerețea pe drumuri, prin turnee, cântând cu drag în fața a mii de oameni. Cu toate acestea, deși era foarte greu să fie mereu plecată și departe de familie, Elena Merișoreanu susține că a trăit cea mai frumoasă perioadă din viața sa, atunci când era înconjurată și apreciată de oamenii care venea

special să o audă cântând. De asemenea, a avut parte și de anumite avantaje, având statutul de artist și colindând țara în lung și-n lat.

Citește și: Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Lumea nu concepea să cânți și să câștigi bani. Eu am avut șansa asta să câștig și să colind lumea asta în lung și în lat. Am trăit foarte frumos, dar foarte greu. De sărbători eram salariați, aveam turnee. Plecam primăvara și veneam toamna din turneu, cu vagoane de dormit, în toată țara. Mai ales cei care nu aveau familie. Ne chinuia în turneu. Se roteau alții, dar noi rămâneam acolo. Îmi plăcea. Eram foarte deranjată când nu aveam într-o zi spectacol. Era tare frumos. Lumea te primea frumos. Se obișnuise cu noi. Plecam înainte de sărbători prin turnee. Veneam încărcați cu ouă, carne, ulei, zahăr .”, a declarat Elena Merișoreanu pentru playtech.

Elena Merișoreanu [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

„Eu la toate le-am promis că le iau de neveste! Ce compliment mai mare poți să-i faci unei femei decât să-i spui că ți-ar plăcea să fie nevasta ta?” Florin Piersic, un adevărat cuceritor!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani și-a pierdut viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte