Amber Heard a devenit mămică pentru prima oară! Actrița are o fetiță

Amber Heard a devenit mămică pentru prima oară! Actrița are o fetiță
Amber Heard a devenit mămică pentru prima oară! Actrița are o fetiță

Amber Heard a devenit mămică de fetiță! Actrița a postat prima poză cu micuța.

Amber Heard este mămică! Actrița în vârstă de 35 de ani a postat o fotografie emoționantă pe contul personal de Instagram, acolo unde și-a anunțat fanii că are o fetiță.

Amber Heard a devenit mămică pentru prima oară!

Amber Heard a postat joi, 01.07.2021, o fotografie emoționantă în care apare alături de micuța  Oonagh Paige. 

„Sunt așa entuziasmată să împărtășesc această veste cu voi. Acum patru ani m-am decis că vreau un copil. Am vrut să fac acest lucru exact așa cum mi-a spus inima. Acum apreciez și înțeleg cât de dificil este pentru noi, femeile, să ne gândim la destinele noastre în privința aceasta”, a scris actrița în dreptul fotografie cu micuța, făcând referire la surogat.

Citeste si: Freida Pinto și Cory Tran vor deveni părinți pentru prima dată

amber heard a nascut

„Aș vrea să se ajungă la un punct în care să nu fie nevoie de un inel pentru a-ți construi un cămin. O parte din mine vrea să-și țină viața privată și să nu arate tuturor ceea ce face. De asemenea, înțeleg că natura meseriei mele este să țin în control anumite lucruri”, a mai spus starul din „Aquaman”.

Citeste si: Cântăreața Dodo și iubitul s-au despărțit?! Liviu Kevin s-ar fi afișat deja cu noua iubită, deși artista este gravidă

Pentru a-și finaliza anunțul, Amber Heard a mai scris: „Fiica mea s-a născut în data de 8 aprilie 2021. Numele ei este Oonagh Paige Heard. Este începutul restului vieții mele.”

Amber Heard, care a fost într-o relație cu Bianca Butti de la începutul lui 2020, și-a numit fiica după mama ei care a murit în mai, anul trecut.

amber heard copil

„Sunt extrem de tristă și rănită să știu că mama mea, Paige Heard, a murit. Ne-a părăsit mult prea devreme și acum o avem doar în amintire. Va fi amintită mereu în sufletele noastre”, a scris actrița la acea vreme. 

Vestea că Amber Heard a devenit mămică a venit chiar în mijlocul scandalului cu fosul ei soț, Johnny Depp.



Citește și:

Freida Pinto și Cory Tran vor deveni părinți pentru prima dată

Gal Gadot și Jaron Varsano au devenit părinți pentru a treia oară. S-a născut micuța Daniella

Ce nu știai despre ambasadoarea SUA care s-a lăudat că statul ei poate răsturna guverne

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

A ACCEPTAT EXTRĂDAREA, iar acum urmează întorcerea în România. Când va fi adus Vlad Bălțățeanu în țară și ce se va întâmpla imediat după ce ajunge ÎN FAȚA AUTORITĂȚILOR

Cine este Talya Celebi, frumoasa actriță care o interpretează pe Hancer în serialul „În spatele vălului” difuzat la Kanal D2: „Stă dreaptă în fața vieții și că își urmează principiile cu demnitate indiferent de circumstanțe”

Horoscop luni, 5 octombrie 2026: Zodia care iese din zona de confort și reușește să facă anumite lucruri la care nici nu visa până acum

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro