Ana Morodan a vorbit despre tabieturile pe care le-a luat de la bunica ei, încă din adolescență.
Ana Morodan, cunoscuta și îndrăgita creatoare de conținut, a povestit, în cadrul podcastului BasicJackpot, despre cum arăta o zi de sâmbăta în adolescența ei, alături de bunica sa, dar și ce tabieturi aveau împreună. “O zi de sâmbăta în care stăteam singură, dar stăteam pe aceeași stradă cu bunica mea, arăta ceva de genul. Îmi amintesc de portarul bunicii mele. Venea frumos cu o tavă pe care era o scrisorică.
Toată lumea mă întreabă de ce mi se spune “contesă”, pentru că și eu am aceste tabieturi pe care le-am luat de la excentrica de bunica mea. Doar nu-ți închipui că m-am născut cu ele, am învățat de la cineva. Venea cu o scrisorică și bunica mea mă invita la canastă. Nu era niciun fel de canastă, își ziceau în cafea. Cred că nici nu știu să joace canastă. Eu mă duceam, la 15 ani mă ținea ea, doar nu aveam vreun ban, de unde.
Mă prezentam, deschidea bunica mea ușa, se uita cu o scârbă de sus până jos. “Nu, asta nu e nepoata mea, nepoata mea nu se îmbracă în blugi”. Și închidea ușa. Eu trebuia să mă duc acasă, pe acea stradă stătea și bunica Ilenei Badiu. Mă duceam acasă, mă îmbrăcam în rochie, bunica mea deschide ușa. “Vai, asta e nepoata mea, te rog, haide la canastă”. Era vișinată și citit în cafea, ele își dădeau în cafele, nu aveau niciun talent.
Nici nu mai vreau să gândesc ce ziceau, dar eu am fost crescută mult de o bunică foarte excentrică.”, a povestit Ana Morodan.
Ana Morodan, apărată în fața directorului școlii de bunica ei
Cunoscuta creatoare de conținut a vorbit și despre rebeliunile adolescenței, dar și cum i-a luat apărarea bunica ei la școală, în fața directorului, atunci când vedeta a fost prinsă în baie că fumează.
“Țin minte. Eu am fost la școala de fete, unde a fost și mama mea, și bunica mea. Iar prima dată când am fumat, m-au prins, am fumat în baie, ceva de genul acesta. Am fost un elev destul de studios, dar în același timp am făcut și rebeliunile vârstei. Și bunica mea s-a dus la director și i-a spus: “Eu nu înțeleg unde e problema. Eu cred că nepoata mea a dat dovadă de foarte mult bun simț.
S-a dus la baie să fumez, nu a fumat în clasă.”, a mai adăugat “Contesa digitală”
Ana Morodan a vorbit despre tabieturile pe care le-a luat de la bunica ei, încă din adolescență.
Ce i-a spus un chelner Mirabelei Dauer, în timp ce era cu Raoul la un restaurant, după spectacol? „Cred că ea a vrut să fie drăguță. „La vârsta dumneavoastră...”
Diana Puiu24 noiembrie 2024Actualizat: 24 noiembrie 2024, 14:11