Vedeta a trăit clipe de panică în vacanță, asta după ce l-a pierdut pe fiul ei, Noah. Băiatul plecase la plimbare de unul singur, fără să anunțe, iar părinții au intrat imediat în alertă.
Andreea Bănică a plecat împreună cu familia în vacanță, acolo unde l-a pierdut pe fiul său, Noah. Băiețelul a plecat, după spusele artistei, la plimbare de unul singur, moment în care toată lumea s-a panicat. Cum a reacționat vedeta?
Andreea Bănică și-a pierdut băiețelul în vacanță
Momente de coșmar pentru Andreea Bănică! Cântăreața și-a pierdut fiul în vacanță, asta după ce Noah ar fi plecat de unul singur la plimbare.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Pe Noah l-am pierdut în hotel, în vacanță. Păi ce crezi, am pus tot hotelul pe roate, toată lumea era în picioare! I-am trezit pe toți, am făcut foarte urât, am țipat, am intrat într-o panică totală! Pe Sofia nu am pierdut-o însă niciodată, Doamne ajută, că nu știu ce s-ar fi întâmplat atunci!
Acum Sofia e mare, are 14 ani. O s-o las anul acesta să plece singură în vacanță cu prietenele, în Grecia. Nu sunt genul de mamă sperietoare, genul: aoleu pleacă copilul, ce să mă mai fac!”, a declarat Andreea Bănică, pentru Click!
Citeste si: Andreea Bănică a răbufnit pe internet! “Să îţi fie ruşine mare, mare pentru veninul pe care îl ai!”
„Am această fobie, recunosc”
Andreea Bănică a recunoscut, pentru sursa citată, că simte permanent teama de a nu-și pierde copiii, asta pentru că la fiecare concert pe care îl are se pierd cei mici. Solista este nevoită să dea vestea pe scenă pentru a anunța toți părinții.
„Am această fobie, recunosc. Mi-e frică să nu-mi pierd copiii de când mă știu eu. Am și motive pentru că, la toate concertele mele în aer liber, se întâmplă să se mai piardă câte un copil, tocmai când sunt eu pe scenă. Și culmea, eu sunt cea care trebuie să anunț că s-a pierdut copilul respectiv.
Nu e un moment prea plăcut. Nu vrei să știi cum este sentimentul ăsta de a-ți pierde ce ai mai drag pe lume. Îmi e foarte frică de acest lucru, toată viața am avut frica asta!”, a mai mărturisit Andreea.