Andrei Bănuță, despre sacrificiile pe care tatăl său le-a făcut ca el să poată să lanseze prima piesă! „Am dat aurul la amanet, tot aurul din casă! Am împrumutat bani.”

Andrei Bănuță, despre sacrificiile pe care tatăl său le-a făcut ca el să poată să lanseze prima piesă! „Am dat aurul la amanet, tot aurul din casă! Am împrumutat bani.”
Andrei Bănuță, despre sacrificiile pe care tatăl său le-a făcut ca el să poată să lanseze prima piesă! „Am dat aurul la amanet, tot aurul din casă! Am împrumutat bani.”

Artistul s-a bucurat de susținerea necondiționată a tatălui său.

Andrei Bănuță face parte din generația tinerilor artiști de la noi din țară, care se bucură de un real succes în industria muzicală, datorită talentului său înnăscut și al felului său de a fi, sincer, asumat și foarte cald cu cei din jur. Deși a trecut prin momente extrem de dificile în viața sa, unul dintre cele mai grele fiind pierderea mamei, Andrei Bănuță a reușit să treacă peste acestea și să muncească din greu pentru a avea succes. Tânărul l-a avut ca stâlp de susținere pe tatăl său, care a fost mereu alături de el și l-a susținut necondiționat.

Invitat în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Teo”, Andrei Bănuță a povestit despre momentul în care a ajuns să lanseze prima sa piesă, la vârsta de 18 ani.

Andrei Bănuță, susținut necondiționat de tatăl său

Citește și: Lecțiile importante pe care Andrei Bănuță le-a primit de la mama sa, înainte ca aceasta să se stingă din viață: „Ea stătea pe canapea în bucătărie și îmi spunea cum să alcătuie

Citește și: Andrei Bănuță, mărturisiri dureroase despre perioada în care mama sa s-a confruntat cu o boală nemiloasă: „Tratamentele erau foarte scumpe. Am acumulat datorii. Sărăcia era altceva.”

Deși prima piesă a artistului nu s-a bucurat de succes, tatăl lui Andrei Bănuță a fost mereu alături de fiul său și i-a oferit acestuia susținere, atât din punct de vedere moral, cât și financiar. Bărbatul a făcut mari sacrificii pentru ca fiul său să poată să își lanseze prima piesă.

„La 18 ani am lansat prima mea piesă pentru care am făcut sacrificii mari de tot. Am dat aurul la amanet, tot aurul din casă. Am împrumutat bani. Totul costa și eu nu aveam. De ce să nu investești într-un copil care nu poate să îți garanteze nimic, dacă nu ești ta-su? Și a investit tata, că era tata. Piesă care nu a performat, deloc. E prima mea piesă de la 18 ani. Ca să pot semna un contract de o piesă, trebuia să am 18 ani, ca să nu fac o procură cu tata, să fie complicat cu casa de discuri.

”, a povestit Andrei Bănuță.

Andrei Bănuță

[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Georgică Cornu dezvăluie adevăratul motiv pentru care Marina Almășan nu a vrut să se căsătorească cu el: „Eu am vrut să ne căsătorim, dar ea nu a vrut!”

Femeia din spatele deciziilor premierului Luca Niculescu. Cine este diplomata Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Pensiile ar putea crește cu 7,7% de la 1 ianuarie 2027. Ce spune ministrul Muncii despre indexare

VIDEO Hollywood-ul ar fi invidios pe asemenea cadre! Gigi Becali, ÎNTR-O IPOSTAZĂ în care puțini s-ar fi așteptat să-l vadă așa: "Zici că-i dintr-un film. A..."

Tristețe fără margini la Hollywood! S-a stins din viață actorul american Tom Skerritt, care s-a remarcat în filme de excepție precum ”Tom Gun”, ”Alien” sau ”Picket Fences”

Anunțul făcut de Andreea Mantea i-a luat prin surprindere pe concurenții din „Casa Iubirii”. Cine a câștigat cecul de 5.000 de lei

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro