Românii vor primi 10.000 de lei. Iată cine va beneficia de această sumă și ce condiții trebuie să îndeplinească.
Programul „Rabla pentru sobe” vine în ajutorul locuitorilor de la sate, mai ales din zonele montane din România, care pot beneficia de un ajutor financiar de până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente. Astfel, Ministerul Mediului a relansat acest program, care vizează sprijinirea gospodăriilor din anumite zone pentru a putea fi adoptate soluții de încălzire mai ecologice. Programul oferă un ajutor de până la 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă nu mai mult de 10.000
Ce condiții trebuie să respecte locuitorii care vor să beneficieze de această finanțare
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citește și: Veste bună pentru elevele din țară! Când urmează să primească bursele restante, din septembrie și octombrie
Primăriile trebuie să se înscrie în program, iar ulterior oamenii, beneficiarii finali, care doresc să obțină ajutorul financiar, pot depune cereri de finanțare. Există și o serie de criterii eligibile pentru acești beneficiari, astfel, oamenii trebuie să fie persoane fizice cu domiciliul în localitatea în care va fi montat sistemul de încălzire, să fie proprietari ai imobilului în care se va instala acesta și să nu aibă obligații fiscale restante sau condamnați pentru infracțiuni de mediu.
Aparatele care pot fi achiziționate prin acest program trebuie să respecte cerințelor tehnice de ecodesign, dar și limitele impuse pentru emisiile de particule fine. Acest program reprezintă o oportunitate importantă pentru locuitorii satelor montane, care vor să-și modernizeze sistemele de încălzire, reducând costurile de energie, dar, totodată, protejând mediul înconjurător.