Anunț pentru toți românii! Klaus Iohannis, mai multe restricții: "E obligatoriu să...". A anunțat și ziua oficială în care putem ieși din casă

ULTIMĂ ORĂ! Klaus Iohannis, mai multe restricții: "E obligatoriu să...". A anunțat și ziua oficială în care putem ieși din casă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor. Preşedintele a subliniat că nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice şi alte manifestări.

”Aşa vom arăta după 15 mai în spaţiile publice închise şi atunci când folosim transportul public în comun”, a afirmat preşedintele la începutul declaraţiei, purtând masca de protecţie, după care a renunţat la ea, pentru a putea fi auzit mai bine.

”Am avut o nouă întâlnire cu premierul şi un grup de miniştri şi consilieri. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecţia populaţiei. Vom avea în scurt timp un plan detaliat pe care îl vom prezenta public. Una dintre măsuri este cea cu masca de protecţie. Astfel, am decis astăzi că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun.

Poate renunţăm la purtarea măştii la anul. O a doua măsură pe care am decis-o este una care va bucura mulţi români. După data de 15 mai vom renunţa la restrângerile de circulaţie individuale”, a declarat Klaus Iohannis.

El a precizat, însă, că pe durata străii de urgenţă, rămân valabile toate măsurile şi restricţiile existente.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Elevii vor reveni curând la școală! Vor purta mască în clasă! Reglementări noi pentru cursurile online

”Până în 15 mai staţi acasă, toate restricţiile rămân în vigoare”  După 15 mai vom putea să ne mişcăm mai liber, însă viaţa nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o înaintea acestei pandemii. Vom avea un plan de relaxare în paşi, care activitate când poate să înceapă.

O activitate importantă este activitatea şcolară şi vom elabora un plan concret pentru revenirea elevilor la şcoală. Planul va fi prezentat public când e elaborat cu toate detaliile aferente”, a afirmat preşedintele.

ULTIMĂ ORĂ! Klaus Iohannis, mai multe restricții: "E obligatoriu să...". A anunțat și ziua oficială în care putem ieși din casă

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Iohannis a anunţat şi că va fi un plan şi pentru activitatea economică

”Să nu ne imaginăm că totul revine la normal în 15 mai, unele restricţii vor dispărea, multe altele vor rămâne în picioare. Şi pas cu pas, în funcţie de evoluţia cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate pentru că experţii spun că virusul nu va dispărea. Va trebui să găsim o modalitate de trai cu această epidemie. Pe măsură ce interdicţiile impuse de autorităţi vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare„, a ţinut să precizeze Iohannis.

 



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Ce lipsuri a avut Mirabela Dauer în copilărie. De ce mama și tatăl său nu au participat mai des la spectacolele sale? "Mama mea a venit de două ori în viața mea, tata niciodată!"

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte