Gabriela Cristea are toate motivele să fie fericită, are o carieră de succes și o familie cu care se poate mândri.
Prezentatoarea TV nu pierde nicio ocazie de a-și încânta fanii de pe internet cu aventurile amuzante ale fetițelor sale, iar de această dată nu s-a putut abține. Ce surpriză i-a pregătit fiica cea mai mică a Gabrielei Cristea!
Cine îi fură lucrurile Gabrielei Cristea
Gabriela Cristea este un exemplu de mamă care a reușit să își gestioneze perfect viața personală și profesională.
Prezentatoarea TV este extrem de activă pe platformele de socializare și împărtășește numeroase experiențe cu cei care o urmăresc. De această dată, vedeta le-a povestit internauților despre spiritul isteț al fiicei sale mai mici, Iris.
„Dragilor, vreau să vorbim un pic despre stricăciunile copiilor. Cu ochii încă cârpiți de somn, am intrat în dressing-ul meu. Nu mai pot să să-i port sub nicio formă, pentru că, de câte ori a intrat Iris la mine în dressing, mi-a cerut fundița de la pantof și i-am zis că nu pot să i-o dau, că se strică pantoful. Cred că de 5-6 ori mi-a zis chestia asta, am dat-o afară din dressing și până la urmă a intrat singură, ea a făcut treaba asta, nu avea cine”, le -a dezvăluit Gabriela Cristea fanilor ei de pe internet.
Pentru a se asigura că fetița ei este cea care a luat fundița de la pantof, Gabriela a întrebat-o direct pe Iris în timpul videoclipului postat. Cu încredere deplină, Iris a răspuns cu un "DA" hotărât!
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Gabriela Cristea: Iris, ai luat tu, cumva, fundița de la pantoful ăsta? Îmi dai fundița?
Iris: Da!
Gabriela Cristea: Vai, deci nu cred. Să nu o mai rupi, da?! Am găsit hoțul, dar nu mai am ce să fac cu fundița asta, pentru că arată de parcă a văzut războiul .”, a fost dialogul dintre cele două.
Gabriela Cristea a povestit prin ce peripeții trece cu fiicele ei
Vedeta a mărturisit că nu a fost primul episoade de genul și că are des astfel de discuții cu fetițele ei. Micuța Iris este topită după bijuterii și nu se sfiește să mai ia câteva de la mama ei. Un alt eveniment asemănător a fost cu o pereche de ochelari destul de scumpă, care, din păcate, a ajuns la gunoi.
„Cu ale mele am avut numai belele, pentru că de fiecare dată au vrut câte ceva de la noi, ce n-au avut voie să aibă. Iris este disperată după bijuteriile mele, am și eu câteva puțin mai valoroase, am găsit un medalion printre jucării. Eu nu știu când le-a luat, nici nu știam că știe unde le pun. Am avut tot felul de întâmplări de genul acesta. De exemplu, la un moment dat, mi-am achiziționat niște ochelari de soare mai scumpi, vreo 500 de euro, i-am căutat de n-am mai putut. Într-un final, după ce am căutat, mi-am dat seama că i-a aruncat la gunoi și nu doar asta”, a mai spus prezentatoarea TV pe rețelele de socializare.