Aseară, la “Insula de 1 milion”, reality show-ul prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D, s-au consumat momente emoţionante.
Armin Nicoară a părăsit competiţia, în aplauzele colegilor săi, iar în pericol de eliminare se află acum Nicoleta, din tabara Nordicilor, după două probe dificile. Doamna Angela a facut ieri jocurile pe Insulă, trimiţând în arenă, după ce s-a sfătuit cu cei din campul său, pe Isabela (Sudici), Argentina (Sudici), Vlădaia (Vestici) şi Nicoleta (Nordici).
Prima probă le-a pus concurentelor la bătaie îndemânarea, precizia, echilibrul şi stăpânirea de sine; acestea au fost nevoite să traverseze un traseu compus din plasă, obstacol vertical, bârna, dar şi să arunce cu o catapultă mingi
Proba decisivă le-a adus pe concurentele care şi-au pierdut brăţările în faţa unor platouri deloc atrăgătoare, cu şerpi, melci, tentacule de caracatită, viermi de palmier. Vlădaia, Argentina şi Nicoleta le-au “devorat”, desi erau nepreparate şi deloc imbietoare, pentru a se salva şi a-şi însuşi apoi premiul – o tavă plină cu ciocolată, precum şi fructe exotice.
Argentina a câştigat prima proba decisivă, urmată de Vlădaia, iar Nicoleta a pierdut, fiind în pericol de eliminare. Concurenta din tabăra Nordicilor are însă la dispoziţie o noapte pentru a convinge pe cineva să-i cedeze brăţara şi astfel să o salveze.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Argentina i-a facut fericiţi pe cei din tabăra Sudicilor cu trofeul delicios, iar dorinţa sa impresionantă de a-şi face satul copilariei cunoscut începe să prindă contur. “ Tare îmi doresc să-mi promovez satul meu natal (n.r. satul Toaca, jud. Mureş). Mă bazez pe inteligenţa mea şi pe calmul meu ”, a spus Argentina.
Pe de altă parte, Nicoleta încearcă acum să îşi obtină o bratară, conştientă fiind că şansele ca cineva să o salveze sunt minime sau chiar inexistente.
“ Sunt dezamagită de mine. Îmi doresc enorm să merg înainte. Adrenalina de astăzi mă face să vreau să concurez mai mult. Nu am nicio speranţă că-mi da cineva brăţara, dar rămâne de văzut …”, a spus Nicoleta.
În tabăra Nordicilor au aparut primele fisuri, Sorin pare că se autoizolează, dupa ce Ileana i-a reproşat că ar fi influenţat-o pe Nicoleta să intre la joc, deşi aceasta nu se simţea pregătită.
“Nu credeam că voi ajunge în acest moment să imi fie foarte dor de sotia mea, credeam că voi fi doborat de boală ”
“ Nu credeam că voi ajunge în acest moment să imi fie foarte dor de sotia mea, credeam că voi fi doborat de boală (n.r. diabet). (…) De când am visat-o pe soţia mea tristă şi suparată, din acel moment cred că, nu ştiu, mi-am dus la capăt dorinţa de a putea rezista în aceste condiţii extreme ”, a spus Armin Nicoară.
“ Eşti un om deosebit, un prieten minunat, între noi trei (n.r.- Jaguaru, Armin si Filip) s-a creat o conexiune extraordinară şi meriţi să fii salvat; însa de ce ne-am ridicat noi în picioare…; cu toţii vrem să-ţi urăm sănătate ţie şi soţiei tale. Să dea Dumnezeu să vă împliniţi visul, să deveniţi părinţi cât mai devreme; şi să ştii că noi te iubim! ”, i-a spus Filip în arenă lui Armin.
După momentul emoţionant, Ruleta a decis cine va face Jocurile în această seară pe “Insula de 1 milion”. Cristi, din tabăra Vesticilor, va face jocurile in aceasta seară, pe insulă. “E o responsabilitate destul de mare să faci nominalizări”, a spus acesta, adaugând că e foarte posibil să se autopropună la probe.
Nu pierdeţi în această seară, de la ora 21:00, “Insula de 1 milion”, reality-show-ul prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D! Cum vor evolua lucrurile în cele trei tabere, daca va fi salvată Nicoleta de la eliminare şi cum va face Jocurile Cristi, aflaţi astăzi, de la 21:00, la Kanal D!