Armin Nicoară a vorbit despre cearta cu nașa lui, Georgiana Lobonț.
Armin Nicoară și Georgiana Lobonț au ajuns să nu își mai vorbească deloc, după ce artiștii erau de nedespărțit. Invitat în cadrul unei emisiuni televizate acum ceva timp, Armin a spus câteva lucruri despre un spectacol la care a participat alături de nașa lui și a ținut să o sune în direct pentru a o întreba de o anumită sumă de bani.
Scandalul dintre Georgiana Lobonț și Armin Nicoară e departe să ia sfârșit
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Scandalul dintre saxofonistul Armin Nicoară și Georgiana Lobonț este departe să ia sfârșit. Cei doi artiști, prieteni până mai recent, fiind mereu împreună, atât profesional, cât și personal, iar de ceva timp, rude prin alianță, au ajuns acum ca nici măcar să nu își mai vorbească. "Nu vreau să comentez relația cu Georgiana Lobonț. Ieșirea pe care eu am avut-o în urmă cu ceva timp a fost pentru niște supărari de-ale mele, dureri, eu am mai citit cărți de dezvoltare personală și zice că dacă ai ceva pe suflet, o durere, mai bine spune-o că dacă o ții în tine pe viitor, Doamne Ferește, ajungi la alte probleme. Eu am spus ce am avut pe suflet, acum dacă Georgiana a reacționat așa cum a reacționat, eu nu m-am supărat. Ea m-a blocat peste tot, eu am încercat să-i explic situația, dar nu am avut cum, ea m-a blocat peste tot, iar dacă ea a așa a ales...(...) E nașa mea, doar că pe mine nu prea mă mai afectează nimic pentru că dacă ajunge nașa sa te blocheze, nu mă mai aștept la nimic. Nu mă mai supără nimic. Am trecut peste multe chestii, nu doar în relația mea cu Georgiana, ci și prin alte relații de prietenie. Nu știu ce mă mai poate supăra ”, a mai spus Armin Nicoară în cadrul unui alt interviu.