Artiști și fotbaliști celebri, într-un meci al prieteniei între România și Turcia, cu ocazia Zilei Naționale a Copilului sărbătorită în Republica Turcia pe 23 aprilie

Artiști și fotbaliști celebri, într-un meci al prieteniei între România și Turcia, cu ocazia Zilei Naționale a Copilului sărbătorită în Republica Turcia pe 23 aprilie

Sâmbăta aceasta, la ora 17:00, pe stadionul Arcul de Triumf, va avea loc meciul amical de fotbal între Naționala Artiștilor Fotbaliști din România și Naționala Artiștilor Fotbaliști din Republica Turcia; Kanal D susține evenimentul.

Sâmbăta aceasta, pe 20 aprilie, de la ora 17:00, va avea loc un eveniment cu totul special, ce îmbină lumea fotbalului și a muzicii. Echipele, care s-au confruntat anterior de două ori la „Campionatul Mondial de Fotbal și Festivalul de Muzică”, care se desfășoară din 2014 și care este inclus și în calendarul FIFA, se reunesc de această dată la București pentru un meci amical și sărbătorirea Zilei Naționale a Copilului în Republica Turcia, celebrată pe 23 aprilie.

Echipa Artiștilor Turci se mândrește cu o listă impresionantă, incluzând actori din seriale turcești îndrăgite în România, precum carismaticul actor și cântăreț Furkan Aksoy, (personajul Loki din serialul “Fiica ambasadorului” și Fatih, din serialul “Lacrimi la Marea Neagră”, ambele difuzate de Kanal D), Ümit Kantarcilar (Onur din serialul “ Aripi frânte”, difuzat de Kanal D) sau Doğan Can Sarıkaya (Demir Güçlü din serialul "Infidelul", difuzat de Kanal D), dar și alți actori de succes în Turcia, precum Erkan Köstendil, Ceyhun Fersoy, Riza Kocaoglu sau Kubilay Aka.

Printre vedetele din Turcia se află și Hasan Kabze, fostul jucător de la Galatasaray și al echipei naționala de fotbal a Turciei.

De cealaltă parte, echipa Artiștilor Români aduce în prim-plan o echipa din care fac parte cântăreți iubiți de publicul larg precum Aurelian Temișan, Adrian Enache, Andrei Ștefănescu, Kamara, Ralflo și Rareș Varniote (grup Alb Negru), Tavi Clonda, Victor Yila, Costi Max, Luis Gabriel, artiști de folclor și muzică etno precum Ionică Moroșanu, Catălin Vieru, Ionuț Andraș, sau coregrafi precum Cornel Păsat, Paul Gheorghe și Florin Lixandru – Lixa.

Ariști celebri în ambele țări vor oferi celor prezenți un concert înainte de începerea meciului

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Programul va începe cu un meci amical între echipele artistice ale celor două țări. Înaintea meciului, Excelența SA Özgür Kıvanç Altan, Ambasadorul Republicii Turcia la București, va ține discursul de deschidere și apoi va avea loc o scurtă ceremonie de înmânare a plachetelor trofeu instituțiilor și oamenilor care

și-au adus contribuția la prestigiosul eveniment, dar și la buna relație între cele două țări prietene.

Începând cu 18:30 artiștii celor două echipe vor încânta spectatorii cu un mini-concert care va cuprinde cele mai îndrăgite melodii românești și turcești.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Meciul de gală, ce va începe la ora 19:00, se va disputa între echipele de fotbal reprezentând România și Turcia (o combinație dintre cei mai cunoscuți jucători ai celor 2 echipe) și Star Team (o echipă formată din reprezentanți VIP ai sponsorilor, celebrități, foști jucători profesioniști de fotbal etc.). Se vor juca două reprize (25 de minute fiecare repriză).



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină