Asiye din serialul Totul pentru familia mea, a apelat la o nouă operație estetică! Actrița are o frumusețe aparte

Asiye din serialul Totul pentru familia mea, a apelat la o nouă operație estetică! Actrița are o frumusețe aparte

Recent, Asiye din serialul Totul pentru familia mea și-a dorit să recurgă la o nouă intervenție estetică. Iată cum arată actrița!

Su Burcu Yazgı Coşkun, în vârstă de 18 ani, se numără printre cele mai îndrăgite și cunoscute actrițe din Turcia. Vedeta a reușit să câștige simpatia publicului atât în Turcia, cât și în țara noastră, datorită talentului desăvârșit și trăsăturilor sale fizice deosebite. Telespectatorii din România au avut ocazia să o cunoască datorită serialului Totul pentru familia mea, unde tânăra joacă rolul personajului lui Asiye, portretizând-o ca o fată puternică și neînfricată.

Cum a apărut Asiye din serialul Totul pentru familia mea, după noua intervenție estetică

Su Burcu Yazgı Coşkun s-a născut în Istanbul, într-o familie modestă, însă de la care a primit o educație de excepție alături de surorile și fratele său.

De la o vârstă fragedă părinții ei i-au putut observa atracția pentru actorie și talentul  actoricesc pe care deja îl avea, astfel că Su Burcu a avut ocazia să ajungă pe platourile de filmare la vârsta de 8 ani, după ce a participat la câteva castinguri. Din fericire, micuța a fost acceptată în anul 2012 pentru distribuția serialului Karadayı, unde a fost nevoită să joace un rol dificil pentru vârsta ei, însă aceasta a reușit să se adapteze rapid și să dea tot ce are mai bun.

Citește și: “Instinct de mamă”, povestea tulburătoare a unei mame aflate în căutarea fiicei sale, la Kanal D2, din 3 aprilie!

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Asiye din serialul Totul pentru familia mea, a apelat la o nouă operație estetică [Sursa foto: Instagram]

Astfel, acesta era doar începutul pentru celebra actriță, deoarece Su Burcu Yazgı Coşkun a mers în continuare la castinguri, având ulterior numeroase proiecte de succes, în urma cărora a devenit din ce în ce mai cunoscută. Așadar, cea mai recentă producție de televiziune la care a luat parte a fost serialul Totul pentru familia mea, în care a jucat rolul principal drept Asiye.

În urmă cu puțin timp, tânăra a postat în mediul online o fotografie surprinzătoare, în care s-a putut observa cu ochiul liber că și-a făcut o schimbare la nivelul chipului. Astfel, îndrăgita Su Burcu Yazgı Coşkun nu a ezitat nicio secundă în a-și face apariția la puțin timp după ce a apelat la o nouă intervenție estetică la nivelul buzelor și al sprâncenelor.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu și-a văzut copiii! Cum a decurs prima întâlnire cu băieții, după moartea lui Silviu Prigoană- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citește și: Cum arată în prezent actorul care l-a interpretat pe Suleyman Magnificul. Halit Ergenç nu își arată vârsta de 52 de ani deloc

Asiye din serialul Totul pentru familia mea, a apelat la o nouă operație estetică [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Cum arată în prezent actorul care l-a interpretat pe Suleyman Magnificul. Halit Ergenç nu își arată vârsta de 52 de ani deloc

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict trebuie să respecte solistul trupei Generic

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Ultima conversație dintre Igor Cuciuc și fiica sa. Ce i-a transmis Andreea înainte cu câteva ore să se stingă din viață: „Tata nu...”. Artistul cânta în momentul în care adolescenta și-a dat ultima suflare

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină