Compatibilitatea astrologica dintre Meghan Markle si printul Harry nu este una foarte buna, insa astrogramele celor doi miri arata ca se completeaza reciproc. Iata ce spun astrologii!
Astrologii au analizat datele de nastere ale celor doi si le-au comparat aspectele astrale.
Printul Harry, nascut pe 15 septembrie 1985, este zodia Fecioara, iar Meghan Markle, nascuta pe 4 august 1981 este zodia Leu. Chiar daca semnele lor astrologice nu sunt deosebit de compatibile, alte aspecte ale astrogramelor lor sunt in concordanta si indica o relatie de durata, potrivit specialistilor citati de goodhousekeeping.com
"Fiind Leu, Meghan este un lider innascut, care are abilitati sociale deosebite si inteligenta emotionala. Este sociabila, orientata catre relatia sa si are un simt al dreptatii foarte puternic", declara astrologul Suzie Kerr Wright, potrivit eva.ro.
Printul Harry are Luna in zodia Taur, ceea ce inseamna ca atunci cand ia o decizie, este in totalitate convins de alegerea sa.
Un element comun al celor doi este dorinta de a-i ajuta pe ceilalti. "Persoanele nascute in zodia Fecioara, la fel ca si Printul Harry, incearca intotdeauna sa-i ajute pe ceilalti sa-si rezolve problemele, iar cei nascuti in zodia Leu, asa cum este Meghan, sustin oamenii si le ofera sprijinul lor pentru a se dezvolta. Daca se vor concentra pe misiunea de a ajuta oamenii, vor forma o echipa dinamica", mai spune astrologul.
Dar sunt si diferente majore intre cei doi. Meghan este foarte sociabila si deschisa, in timp ce Harry prefera sa pastreze discretia si sa fie mai retras. De asemenea, viitoarea ducesa rezolva problemele prin comunicarea directa, in timp ce Harry evita confruntarile si nu ii plac schimbarile. Astrograma lui Meghan indica faptul ca este o persoana destul de nonconformista, ceea ce l-ar putea surprinde pe Harry.
Data nuntii, 19 mai, este un alt element important din punct de vedere astrologic pentru viitorul relatiei. "Uranus va intra in zodia Taur pe 15 mai, dupa sapte ani in care a fost in zodia Berbec. Iar acest lucru inseamna ca in urmatorii sapte ani, Meghan si Harry vor crea solutii inovatoare pentru unele probleme ale lumii. Se vor concentra sa rezolve problema persoanelor fara adapost si lipsa resurselor", mai spune astrologul.