Cercetatorii s-au bazat pe studiul Millennium Cohort, ce a inclus date de la copii veniti pe lume in 19.244 de familii din Marea Britanie, intre septembrie 2000 si ianuarie 2002.
Fumatul in timpul sarcinii, saritul peste micul dejun si orele neregulate de culcare sau somnul insuficient sunt factori importanti ce pot determina daca un copil va avea un risc mai mare de a deveni supraponderal sau obez, potrivit unui studiu efectuat la University College London din Marea Britanie, publicat vineri in jurnalul ''Pediatrics'', informeaza Science Daily.
Aceasta este prima cercetare de acest fel din Marea Britanie, ce realizeaza o conexiune intre indicele de masa corporala (IMC), dezvoltarea greutatii corporale in primii zece ani de viata si modul de trai.
In cadrul cercetarii, oamenii de stiinta au luat in considerare si alte posibile cauze ale ingrasarii excesive a copiilor concluzionand insa ca factori precum alaptarea la san, introducerea timpurie a alimentelor solide in alimentatie, consumul de bauturi indulcite sau de fructe, timpul petrecut in fata televizorului si gradul de participare la activitati sportive nu sunt indeajuns de puternici pentru acumularea nesanatoasa de kilograme.
Sursa
Fumatul in timpul sarcinii, saritul peste micul dejun si orele neregulate de culcare sau somnul insuficient sunt factori importanti ce pot determina daca
un copil va avea un risc mai mare de a deveni supraponderal sau obez, potrivit unui studiu efectuat la University College London din Marea Britanie, publicat vineri in jurnalul ''Pediatrics'', informeaza Science Daily.
Aceasta este prima cercetare de acest fel din Marea Britanie, ce realizeaza o conexiune intre indicele de masa corporala (IMC), dezvoltarea greutatii corporale in primii zece ani de viata si modul de trai.
In cadrul cercetarii, oamenii de stiinta au luat in considerare si alte posibile cauze ale ingrasarii excesive a copiilor concluzionand insa ca factori precum alaptarea la san, introducerea timpurie a alimentelor
solide in alimentatie, consumul de bauturi indulcite sau de fructe, timpul petrecut in fata televizorului si gradul de participare la activitati sportive nu sunt indeajuns de puternici pentru acumularea nesanatoasa de kilograme.
Sursa Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro