Uite cum îţi afectează dieta dantura! Medicul stomatolog explică de ce!
Dietele drastice reprezintă una dintre problemele cele mai des întâlnite în societatea modernă. Cele mai multe persoane care apelează la aceste diete restrictive neglijează sfaturile nutriționiștilor și consideră că pierderea în greutate prin aceste metode reprezintă soluția ideală, în timp ce rezultatul acestora este, de fapt, dezastruos pentru sănătatea generală și cea a dinților.
Medicul stomatolog Adrian Mina ne sfătuiește ca, înainte de a începe o astfel de dietă, să ne informăm asupra efectelor pe care scăderea aportului de nutrienți îl are asupra dinților și să ne asigurăm că nu ne distrugem dinții în acest proces.
Deshidratarea atacă dinții!
“Un prim factor de care trebuie să ținem seama este aparenta scădere în greutate de după începerea dietelor drastice, care reprezintă de fapt eliminarea unei cantități foarte mari de apă și nu a depozitelor de grăsime. Această pierdere de apă determină o deshidratare generală care se manifestă la nivel oral prin scăderea fluxului salivar și menținerea pe suprafețele dinților a resturilor alimentare cu potențial carios ridicat”, dezvăluie specialistul.
Carența de vitamine îți îmbolnăvește dantura!
“Reducerea aportului de vitamina D care se găsește în peștele cu conținut mai mare în grăsimi (macrou, hering, somon, sardine) are drept rezultat o mineralizare scăzută a dinților, rahitism, osteoporoză și calcifiere incompletă a dinților și oaselor.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Eliminarea lactatelor sau reducerea lor în dietele drastice scade aportul de calciu, fosfor, vitamina A și complexul de vitamine B.
Carența de vitamina A determină descuamarea mucoasei orale, keratoză, candidoză, hipertrofie gingivală, xerostomie (uscăciunea cavității orale), iar forma severă determină un risc carios crescut. Deficitul de vitamine B crește riscul de candidoză, glosită și chiar pierderea gustului. De asemenea, carența de vitamina C crește riscul de infecții, sângerare gingivală, iar în cazuri severe gingivită scorbutică cu gingii roșii, inflamate, distrucție parodontală și creșterea mobilității dentare”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.Efectele consumului redus de proteine
“Consumul redus de proteine implementat de acest tip de diete are drept rezultat un aport scăzut de fosfor, magneziu și sodiu, cu implicații asupra mineralizării și remineralizării dentare”, adaugă specialistul.
Dietele detox duc la paradontoză
„Noi nu recomandăm nici dietele de tip detox, unde nu se mai folosesc dinții pentru masticație. Există pacienți care, în urma unor astfel de diete, pot suferi grav din punct de vedere paradontal.
Luând în considerare toate aceste efecte negative, putem ajunge la concluzia că dietele drastice pot să aiba doar un rezultat catastrofal în ceea ce privește sănătatea dinților și oricine alege să urmeze o astfel de dietă, este dispus să își piardă sănătatea dentară.
Dr. Adrian Mina este considerat unul dintre cei mai respectați medici stomatologi, cu o activitate de peste 15 ani derulată în Statele Unite, Canada și România.
Printre pacienții săi se numără persoane publice din România, dar și de peste hotare.